IFS Strășeni: întru diminuarea restanțelor fiscale

28/09/2015
Întru asigurarea bunei administrări fiscale, precum și în scopul eficientizării managementului restanțelor fiscale și diminuarea lor față de BPN, în perioada 01-24 septembrie 2015, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Strășeni a monitorizat activitatea contribuabililor restanțieri și a organizat ședințe de lucru cu conducătorii a 8 agenți economici restanțieri care au admis restanțe în valoare totală de 2202 mii lei. Concomitent, au fost aplicate diverse pârghii privind executarea silită a obligației fiscale: au fost încasate restanțe în rezultatul suspendării operațiunilor la conturile bancare și prin dispoziții incaso la 367 agenți economici în sumă de 485,15 mii lei; ridicate mijloace bănești din casieriile a 82 agenți economici restanțieri în sumă de 315,5 mii lei; întocmit la 2 agenți economici sechestru în sumă de 192 mii lei. Pe 24.09.2015, Inspectoratul Fiscal de Stat raionul Strășeni, în scopul popularizării legislației fiscale, a organizat 1 seminar cu agenți economici (37 participanți) din diferite domenii, cu genericul: ,,Modificările parvenite în legislația fiscală în perioada an.2015 la capitolul Impozit pe venit; promovarea la un nivel ridicat a serviciilor electronice: e-Factura și Diseminare mesaje” și noua modalitate de conectare și reconectare la serviciile electronice”. Totodată, de către inspectorii din cadrul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Strășeni, pe 20 septembrie 2015, au fost întreprinse un șir de măsuri legate de efectuarea controalelor operative la agenți economici care desfășoară activitate în piața agricolă și piața industrială din or. Strășeni. Astfel, drept rezultat al acțiunilor întreprinse, au fost stabilite 14 cazuri de desfășurare ilicită a activității de întreprinzător, fără a fi înregistrați la Camera Înregistrării de Stat și la Autoritatea Fiscală, fiind întocmite în 14 cazuri procese-verbale cu privire la contravenții și respectiv, au fost aplicate sancțiuni administrative în sumă de 14 mii lei. Reamintim că acțiunile SFS nu au scop sancționarea contribuabililor, ci conformarea benevolă, prin educarea agenților economici în spiritul respectării legislației. În acest sens aducem spre cunoștință că în viitorul apropiat vor fi intensificate verificările la agenții economici care nu se conformează legislației în vigoare, atât la contribuabilii care nu au fost verificați și practică activitate de întreprinzător, cât și la acei agenți economici care deja au fost sancționați.Foto: timisoaraexpress.ro

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events