IFS Strășeni pledează pentru ordine, pentru respectarea legislației fiscale în piețe

15/03/2016
    Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Strășeni, în scopul sporirii eficienței administrării fiscale, depistării și neadmiterii cazurilor de practicare ilegală a activității de întreprinzător, precum și în scopul educării contribuabililor în spiritul conformării benevole la declararea și la plata obligațiilor fiscale și îmbunătățirii civismului fiscal, informează că în perioada 11-13 martie curent au fost organizate seminare în teritoriu cu deținătorii de patentă de întreprinzător din piețele aflate în raza de deservire, privind familiarizarea cu prevederile legislației în vigoare. În cadrul întâlnirilor, deținătorii de patentă au fost familiarizați cu prevederile Legii cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93-XIV din 15 iulie 1998, cu genurile de activitate permise a fi desfășurate în baza acesteia, cu necesitatea înregistrării într-o formă organizatoric-juridică, în cazul depășirii venitului din vânzări a 100 000 lei într-o perioadă de 12 luni consecutive, cu cerințele privind eliberarea și prelungirea patentei, cu aspectele și beneficiile conformării fiscale voluntare etc.     Totodată, agenții economici au fost familiarizați cu Programul de conformare voluntară a contribuabililor pentru anul 2016, cu ordinul Ministerului Finanțelor nr.199 din 10.12.2015 privitor la liberalizarea procedurii de solicitare a seriei și diapazonului de numere pentru imprimarea de sine stătător a facturilor fiscale și anexelor la acestea. În același timp, aceștia au fost atenționați asupra răspunderii în conformitate cu legislația în vigoare, drept rezultat al nerespectării prevederilor acesteia și/sau în urma practicării activității de întreprinzător ilegale.     Din partea participanților la seminare au parvenit întrebări de același gen, care au fost discutate cu deținătorii de patentă din piețe, unde au fost desfășurate întruniri pe parcursul săptămânii precedente. Ulterior, au fost purtate discuții cu conducerea piețelor, în cadrul cărora s-a pus accentul pe faptul că și administrația piețelor se face vinovată de desfășurarea ilicită a activității de întreprinzător de clienții pieței, în urma încheierii contractelor de arendă, și cu persoanele a căror activitate nu este înregistrată.         Concomitent, funcționarii IFS Strășeni le-au înmânat participanților scrisori de conformare fiscală voluntară la onorarea obligațiilor de calculare și achitare a impozitelor, taxelor și plăților aferente, amintindu-le, în același timp despre 25 martie - termenul limită de prezentare a Declarației și achitare a impozitului pe venit de către persoanele fizice rezidente, despre obligația și metodele depunerii Declarației cu privire la impozitul pe venit (Forma CET08), despre Declarația pre-completată și achitarea impozitului pe venit. Galeria foto a noutății: .imageRow img { border-radius:4px; box-shadow:0px 0px 2px #000; height:100px;} .imageRow .single{ border:none !important;} .imageRow .single a { padding:5px !important;} .imageRow img:hover{box-shadow:0px 0px 10px #000;transition:0.2s ease-in} Foto: www.fisc.md

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events