IFS Ungheni: conlucrare cu Serviciile de colectare a impozitelor și taxelor

30/06/2015
Potrivit obiectivelor stabilite în planul de acțiuni a IFS pe raionul Ungheni, în perioada 22-26 iunie 2015, au fost organizate și desfășurate mai multe acțiuni specifice. Săptămâna trecută IFS Ungheni a întrunit în ședință perceptorii fiscali din cele 33 de primării din teritoriul administrat. Ședința s-a desfășurat sub formă de dialog, iar ordinea de zi a cuprins ca teme: nivelul încasărilor impozitelor pe proprietate; măsurile întreprinse de către SCITL din cadrul primăriilor în scopul intensificării încasării sumelor restante la impozitele administrate, dintre care: înmânarea somațiilor și avertizărilor contribuabililor; atenționarea asupra conformării benevole; pregătirea materialelor pentru inițierea procedurii de ordonanță către persoanele ce au admis restanțe; au fost nominalizate primăriile cu cel mai înalt nivel al încasărilor la situația actuală,  dar și cele cu cel mai scăzut nivel al încasării restanțelor cu privire la impozitele pe proprietate, fiind trasate măsuri concrete necesar de aplicat în scopul redresării situației. Scopul întrunirii a fost intensificarea măsurilor de informare a populației cu referire la posibilitatea de a beneficia de reducerea în mărime de 15%, achitând integral impozitul pe bunurile imobiliare și impozitul funciar până la data de 30 iunie 2015. Totodată, a fost analizat formularul BIJ 15 „Calculul impozitului pe bunurile imobiliare”, fiind explicate aspecte ale completării noului formular. Una din explicații a însemnat că colectarea veniturilor la buget este în interesul cetățenilor Republicii Moldova, fiind principala sursă de finanțare a programelor de importanță socială. Urmărind scopul realizării Conceptului Serviciului Fiscal „Organizarea orei de educare fiscală și concursului „Impozitele cu ochii copiilor””, cu prilejul  aniversării a 25 de ani de la înființarea Serviciului Fiscal, pe 28 iunie 2015, în scuarul parcului „Grigore Vieru” din Ungheni a fost organizat  concursul de desen „Impozitele cu ochii copiilor”. De asemenea, au participat în calitate de invitați reprezentanți ai tinerilor antreprenori JCI Ungheni și  caricaturistul dl. Alexandru Plămădeală. Astfel, copiii au beneficiat de o oră de educare fiscală, acumulând cunoștințe noi, dar și au avut parte de distracție și voie bună. Au fost premiate cele mai elocvente desene, precum și toți copiii participanți la concurs. Galeria foto a noutatii: Foto: fisc.md

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events