Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Rezina comunică, că întru realizarea sarcinilor și obiectivelor incluse în planul de acțiuni a inspectoratului pe anul 2014, în perioada 07 - 11 iulie 2014, s-au desfășurat următoarele acțiuni: Organizarea și desfășurarea a trei ședințe de lucru a Comisiei de examinare a restanțelor, inclusiv: la una s-a examinat lista contribuabililor restanțieri și acțiunile ce urmează a fi întreprinse fașă de aceștia, întru lichidarea restanței și încasarea impozitelor la buget; la altele două, au fost audiați doi agenți economici, fiind discutate problemele cu care se confruntă aceștia în activitate și care îi împedică să-și onoreze în termen obligațiunile față de BPN. La ședință s-au propus unele soluții concrete, pentru lichidarea restanțelor la buget. De asemenea, au fost determinați agenții econimici ce urmează a fi audiați, la şedinţa Comisiei privind conformarea contribuabililor, pe parcursul săptămânii viitoare. o vizită fiscală la un agent economic nou-înregistrat, în cadrul căreia agentului economic i s-au adus la cunoștință prevederile Codului Fiscal, ale Legii cu privire la întreprinderi și antreprenoriat, precum și a altor acte normative, de care urmează să se conducă în activitatea desfășurată, precum și despre modificările termenelor de prezentare a dărilor de seamă fiscale și achitare a impozitelor și taxelor; 6 controale fiscale la fața locului, prin metoda verificării operative, la contribuabilii din teritoriu, inclusiv 2 controale la piața din or. Rezina, în urma cărora s-au depistat următoarele încălcări: un caz de neeliberare a bonului fiscal cumpărătorului, pentru care va fi aplicată amendă, conform prevederilor art. 254 din CF în sumă de 5000 le, precum și a fost întocmit un proces-verbal cu privire la contravenție, conform art. 293/1 alin.(5) din Codul Contravenţional al Republicii Moldova, cu aplicarea amenzii în sumă de 1000 lei; un caz de comercializare a țigaretelor cu filtru la un preț mai mare decăt prețul maxim de vânzare declarat, în urma căruia urmează să se aplice amendă fiscală în sumă de 1000 lei; două cazuri de emitere a bonurilor fiscale, pe care nu erau imprimate toate elementele obligatorii, în urma cărora s-au întocmit două-procese verbale cu privire la contravenție, conform art. 293/1 alin.(4) din Codul Contravenţional al Republicii Moldova, cu aplicarea amenzii a câte 1000 lei; două cazuri de desfășurare a activității de antreprenoriat, fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la alt organ abilitat. În cazul dat au fost întocmite două procese-verbale cu privire la contravenție, conform art. 263alin.(1) din Codul Contravenţional al Republicii Moldova. Foto: www.fisc.md