Serviciul Fiscal de Stat reamintește că, la data de 02 mai 2023 survine termenul limită de prezentare a Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2022 de către persoanele fizice-cetățeni.
Subiecții impunerii cu impozit pe venit sunt persoanele fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova care nu desfășoară activitate de întreprinzător și pe parcursul perioadei fiscale obțin venituri impozabile din orice surse aflate în Republica Moldova și din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în Republica Moldova.
În acest sens, autoritatea fiscală reamintește despre necesitatea conformării voluntare la respectarea legislației în vigoare a Republicii Moldova în partea ce ține de declararea veniturilor obținute și achitarea impozitului pe venit, inclusiv a veniturilor din prestarea serviciilor către companii IT nerezidente.
Conform datelor Serviciului Fiscal de Stat, în perioada anului 2022, peste 1300 de contribuabili au beneficiat de transferuri bancare de mijloace bănești în sumă de 140,01 milioane lei, inclusiv prin intermediul transferurilor rapide, de la companii IT nerezidente pentru serviciile prestate.
Informația despre persoanele care au obligația prezentării Declarației privind impozitul pe venit, modalitățile de depunere a declarației și achitare a impozitului, poate fi consultată
aici.
Pentru informații suplimentare contribuabilii se pot adresa la orice subdiviziune teritorială a Serviciului Fiscal de Stat sau la Centrul Unic de Apel al Serviciului Fiscal de Stat la numărul de telefon 0 8000 1525 (apel gratuit).