Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Briceni: Monitorizarea și controlul legalității activităților desfășurate de agenții economici

24/10/2013
Chişinău, 24 octombrie 2013 - Inspectorii fiscali din cadrul IFS Briceni, în perioada 15 - 20 octombrie 2013, au continuat acțiunile operative ce vizează monitorizarea activității producătorilor agricoli. Verificările de acest gen, efectuate în satele din raionul Briceni, au condus la identificarea unor nereguli în evidența contabilă, în principal în ceea ce privește reflectarea în evidența contabilă a volumului producției agricole, a vânzărilor producţiei agricole, a veniturilor și cheltuielilor. Urmare a acţiunilor întreprinse  au fost constate încălcări fiscale, respectiv: un caz de lipsă parțială a evidenţei contabile la un agent economic, încălcându-se prevederile art. 8, alin 2, lit. c) din Codul Fiscal, pentru care urmează a fi aplicată amendă în mărime de 50,0 mii lei, în conformitate cu prevederile art.257 alin.(5) din Codul fiscal; un caz de neutilizare a mașinii de casă și control (MCC), pentru care se vor  aplica sancţiuni în conformitate cu prevederile art. 254 alin.(2) din Codul fiscal, în sumă de 10,0 mii lei, şi s-a întocmit proces – verbal conform art.2931 alin.1 din Codul contravențional, cu aplicarea sancţiunii contravenționale în mărime de 1,0 mii lei; un cazi de neeliberare a facturii fiscale, încălcându-se prevederile art.117 din Codul fiscal, ca urmare va fi aplicată sancţiune fiscală, în conformitate cu prevederile art.260 alin.(4) din Codul fiscal, în sumă de 3,6 mii lei. În același timp, colaboratorii IFS Briceni au efectuat două acțiuni de control la agenţii economici care practică comerțul cu amănuntul, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 70,0 mii lei, inclusiv sancțiuni contravenționale în valoare de 1,0 mii lei. Acțiunile de control desfășurate de inspectorii fiscali, în perioada 30 septembrie -11 octombrie 2013, au vizat respectarea disciplinei financiar-fiscale, a normelor de comerț, precum şi legalitatea operațiunilor comerciale. Urmare a verificărilor efectuate au fost constate devieri de la legislația fiscală, respectiv: un caz de comercializare a mărfurilor cu timbre de acciz falsificate, pentru care se va aplica sancţiune, în conformitate cu prevederile art.262 din  Titlul V al Codului fiscal, în sumă de 50000 lei; un caz de utilizare a MCC defectate, pentru care se va aplica sancţiune fiscală în mărime de 10.0 mii lei, conform art.254 alin.(2) din Codul fiscal şi sancțiune contravențională în mărime de 1,0 mii lei, conform art.2931 alin.1 din Codul Contravențional; un caz de neprezentare a documentelor de provenienţă a mărfurilor aflate în comercializare, pentru care se va aplica sancţiune fiscală, în conformitate cu prevederile art.253 alin.(1) din Codul fiscal, în sumă de 10,0 mii lei. Similar, două acțiuni de control au fost efectuate la agenţii economici care practică activitate de transport de pasageri, ca urmare fiind constatate două cazuri de transportare a călătorilor fără bilete de călătorie. Pe aceste cazuri se vor aplica sancţiuni fiscale, în conformitate cu prevederile art.254 alin.(4) din Codul fiscal, în sumă de 50,0 mii lei şi vor fi întocmite  2 procese–verbale, conform  art. 2931 alin.4 din Codul contravențional. sup { vertical-align: baseline; position: relative; top: -0.4em; } Foto: buhgalter.ws

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events