Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Străşeni: Controale operative în lanţ

21/12/2012
În perioada 01.11.2012 – 14.12.2012, specialiştii IFS Străşeni au întreprins un şir de acţiuni legate de efectuarea controalelor operative la agenţii economici ce practică activitate de comerţ angro şi cu amănuntul din raion. Astfel, în rezultatul acţiunilor întreprinse, au fost efectuate 31 controale fiscale prin metoda verificării operative, încălcări fiind stabilite în cadrul a 27 controale, respectiv, fiind aplicate sancţiuni în valoare de 551 000 lei, pe unele cazuri în pre-căutare urmează a fi aplicate sancţiuni fiscale în sumă de 391 000 lei şi sancţiuni contravenţionale în sumă de 10600 lei, din care: Controale cu privire la circulaţia producţiei de băuturi alcoolice tari nemarcate cu timbre de acciz şi/sau marcate cu timbre de acciz falsificate sau nevalabile, în cadrul cărora s-au stabilit încălcări fiind aplicate sancţiuni de 350 000 lei şi pe cazurile în examinare urmează a fi aplicate sancţiuni fiscale în sumă de 350 000 lei; Controale cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală, în cadrul cărora s-au stabilit încălcări şi aplicate sancţiuni în sumă de 80000 lei şi pe cazurile în examinare, urmează a fi aplicate sancţiuni fiscale în sumă de 10000 lei; Controale cu privire la lipsa documentelor de provenienţă a mărfurilor aflate în comercializare în cadrul cărora s-au stabilit încălcări şi aplicate sancţiuni în sumă de 120 000 lei şi pe cazurile în examinare urmează a fi aplicate sancţiuni fiscale în sumă de 30000 lei; Controale referitor la corectitudinea formării preţurilor la ţigările cu filtru în cadrul cărora s-au stabilit încălcări şi aplicate sancţiuni în sumă de 1000 lei şi pe cazurile în examinare urmează a fi aplicate sancţiuni fiscale în sumă de 1000  lei; Aducem spre cunoştinţă că permanent vor fi întreprinse măsuri de verificări la agenţii economici, care nu se conformează legislaţiei în vigoare, atît la contribuabilii care nu au fost verificaţi şi practică activitate de întreprinzător, cît şi la acei agenţi economici care deja au fost sancţionaţi conform art.253, art. 254 şi art.262 din Titlul V al Codului fiscal. Transmitem acest mesaj întru conformarea benevolă şi evitarea sancţiunilor prevăzute de legislaţie şi sancţiunilor repetate.  Foto: protv.md

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events