Interesele cui le reprezintă Iurie Leancă sau Ce ascund declarațiile fostului simplu prim-ministru ?

09/10/2015
Aparițiile publice și luările de atitudine reprezintă motoarele competiției politice, doar că, spre regretul nostru comun, goană după rating îi face pe unii actori politici să procedeze într-o manieră mai puțin onestă și chiar speculativă. Un exemplu în acest sens ne-a fost oferit de către Iurie Leancă, actualmente președinte al Partidului Popular European din Moldova și, în trecutul nu tocmai îndepărtat, un simplu prim-ministru al Republicii Moldova. Cele relatate de către Iurie Leancă în cadrul unei conferințe de presă și așa-zisele ”dovezi incontestabile” despre un eventual conflict de interese ce-l vizează pe conducătorul autorității fiscale naționale vin să indice, la o abordare mai serioasă, faptul că acest demnitar de stat de prim-rang fie nu cunoaște situația, fie este prost informat de către consilierii săi. Dar nu se exclude nici o altă variantă, prin care fostul premier să cadă în plasa unor terțe părți, care își propun să erodeze imaginea Serviciului Fiscal de Stat, ca parte dintr-un scenariu cu bătaie mai lungă. Doar așa poate fi explicat acest atac asupra SFS, activitatea eficientă a autorității fiscale, de altfel, fiind apreciată de către Iurie Leancă în perioada în care își exercita mandatul de premier. Sau, poate, de vină, este totuși Ion Prisăcaru, care, la vremea respectivă, n-a dat curs unor ”solicitări” ale lui Leancă ? Dar să ne oprim asupra învinuirilor și ”dovezilor incontestabile”. Cu referință la controalele fiscale, îl vom informa pe fostul simplu premier că, de când am preluat funcția de șef al SFS, numărul acestora a scăzut drastic, crescând, totodată, eficiența acestora. Numai anul trecut, faţă de 2013, numărul controalelor a fost diminuat cu 20 la sută (cu 15 mii de controale mai puţin), deci nu s-a efectuat fiecare al cincilea control! Trendul se menține și pentru acest an, în primul semestru al lui 2015 s-a micşorat numărul controalelor cu alte 8%, faţă de 2014, adică cu 2,2 mii controale mai puţin, iar sumele impozitelor calculate în urma controalelor exercitate practic s-a dublat (în 2013 – 653 mil. lei; în 2014 – 1mlrd. 201 mil. lei; I-ul semestru 2014 – 540 mil. lei, I-ul semestru 2015 – 641 mil. lei) ! De asemenea, este de remarcat că inspectorii fiscali nu inițiază controale aleatoriu, ci se procedează numai după o analiză detaliată a factorilor de risc și doar în baza unei decizii de inițiere a controlului fiscal. Cu referință la contribuabilii onești, alături de reprezentanții mediului de afaceri, întreaga opinie publică cunoaște faptul că această categorie de contribuabili sunt scutiți de controale fiscale pe o perioadă de doi ani, acest termen fiind prelungit încă pentru doi ani în situația în care contribuabilul respectiv nu a admis careva derogări de la prevederile statutului ce l-a consacrat. La reproșurile care mă vizează direct, pot să spun că, la inițiativa CNA, doi ani de-a rândul am fost verificat de către CNI, rezultatele acestor verificări fiind publice și orice cetățean având posibilitatea să facă cunoștință cu ele. Mai mult decât atât, vă mărturisesc, stimate ex-simplu prim-ministru, că anterior venirii în această funcție aveam, în rezultatul activității în firma pe care o conduceam, venituri mai mari, astăzi diminuându-se simțitor volumul serviciilor întreprinderii, la care, în condițiile legii, dețin pe moment doar calitatea de fondator, fapt ce nu contravine legislației în vigoare. Deoarece declarațiile ex-premierului abundă în inexactități, voi fi nevoit să fac lumină și asupra momentelor ce vizează activitatea acestei întreprinderi. Rea-voința și concluziile eronate pornesc și de la fraza ”…asumarea tuturor interacţiunilor cu organele fiscale”. Într-adevăr, o asemenea frază se regăsește în informația cuprinsă pe site-ul www.ecofin.md . Dar, dacă analizăm contextul în care aceasta a fost întrebuințată pe site, vom observa un sens cu totul diferit decât cel ce se insinuează în declarațiile nefondate ale dlui Leancă. Astfel, fraza se regăsește la rubrica ”Servicii”, capitolul ”Ținerea evidenței contabile”, și reprezintă unul din avantajele pe care îl obține agentul economic beneficiind de serviciile companiei ”Ecofin-Audit-Service” și anume: Cităm textul deplin: ”Astfel, avantajele de ținere a evidenței contabile pentru Client conchid în următoarele: Noi ne asumăm toate interacțiunile cu organele financiare și fiscale, cu organele de statistică, ale CNAS, CNAM. Noi garantăm întocmirea și prezentarea la timp a dărilor de seamă. Dumneavoastră sunteți protejați de situații de stres la serviciu (contabilul s-a îmbolnăvit ori s-a concediat etc.). Dumneavoastră beneficiați de servicii suplimentare de audit cu reduceri considerabile”. Așadar, în cazul în care un agent economic decide să beneficieze de servicii de outsourcing în domeniul ținerii evidenței contabile, aceasta presupune că compania prestatoare a unor astfel de servicii va prelua toate sarcinile și atribuțiile aferente acestui proces, inclusiv interacțiunea cu organele de stat (pe care, în mod obișnuit, ar fi avut-o contabilul angajat al agentului economic). Aici urmează a fi remarcat faptul că, pe site, este vorba nu doar de interacțiunea cu serviciul fiscal, dar și cu CNAS, CNAM, structuri ale statului cu care interacționează orice contabil, prezentând rapoartele, declarațiile, dările de seamă corespunzătoare. Cu referință la o altă frază - ”analiza posibilităţilor de minimizare a impunerii fiscale” - , și această frază este ruptă din context și interpretată deșănțat. Ea se regăsește la capitolul rubrica ”Servicii”, capitolul ”Restabilirea evidenței contabile”.   Astfel, în situația în care contabilitatea agentului economic din anumite motive nu a fost organizată sau nu a fost organizată în modul respectiv, se recurge la restabilirea evidenței contabile. Iar misiunea de bază a specialiștilor implicați în acest proces este de a determina cu certitudine operațiunile economie care au fost realizate și care urmează a fi reflectate în contabilitate, cu toate consecințele fiscale aferente. Astfel, din informația și actele prezentate, specialiștii antrenați în restabilirea evidenței contabile, au misiunea de a elucida adevăratul sens economic al operațiunii. În anumite circumstanțe devine evident că sensul economic e altul decât cel ce se cuprinde în actele prezentate, cu alte consecințe fiscale, ceea ce, ca rezultat, poate duce fie la minimizarea impunerii fiscale, fie la majorarea acesteia. Primordial este de a determina adevăratul sens economic al operațiunilor ce urmează a fi restabilite în evidența contabilă.   Este de menționat că această analiză se efectuează doar în cadrul serviciilor de restabilire a evidenței contabile și nu reprezintă un serviciu aparte prestat agenților economici, acest punct sperăm să fie memorizat de către toți cei care-l consiliază pe dl Leancă. Pe final, îmi voi exprima repetat regretul față de acest atac la persoană și la adresa Serviciului Fiscal de Stat, care, în condiții economice extrem de dificile, administrează cu succes procesul de acumulare de venituri la buget. Iar această performanță, o știe dl Leancă, nu ar fi fost posibilă fără a promova reforme de modernizare a instituției, fapt remarcat de către reprezentanții mediului de afaceri, partenerii de dezvoltare, inclusiv în cadrul ultimei Misiuni a FMI. În încheiere, pentru a nu lăsa loc pentru interpretări și jocuri de culise, fac un apel către instituțiile abilitate ale statului, către reprezentanții societății civile și experții independenți, să exercite un control detaliat și profesionist al activității mele, pentru a nu mai lăsa loc ca unele persoane să-și facă interesele și publicitate electorală. Șeful Serviciului Fiscal de Stat           Ion PrisăcaruFoto: consultoriofiscal.unam.mx

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events