Întrevederi consultative cu fermierii din Florești

24/02/2014
Urmare a vizitelor fiscale consultative efectuate de către inspectorii fiscali din cadrul IFS Floreşti la gospodăriile ţărăneşti din satele raionului Floreşti, cât şi a acţiunilor de inventariere a obiectelor impozabile, a fost constat un grad redus de conformare fiscală în sectorul dat. În acest context la sfârşitul săptămânii trecute inspectorii fiscali au organizat o întrevedere consultativă cu reprezentanţii gospodăriilor ţărăneşti (fermieri), care nu  sunt înregistraţi în calitate de contribuabil TVA, dar care prelucrează suprafeţe mari de terenuri agricole, proprii şi arendate. La întrunire au participat reprezentanţii a peste 16 gospodării ţărăneşti (fermieri). Fermierii au fost familiarizaţi cu drepturile şi obligaţiile contribuabilului, cu modul de calculare şi achitare a impozitelor şi taxelor prevăzute de legislaţie, cu efectuarea operaţiunilor economice  utilizând formularele tipizate cu regim special,  cu ţinerea evidenţei contabile, precum şi cu necesitatea legalizării persoanelor care lucrează în gospodăriile ţărăneşti în lipsa  contractelor individuale de muncă.  Această întrevedere a prezentat un interes deosebit pentru participanţi, dat fiind faptul că fermierii au afirmat că au necesitatea de a fi informaţi şi pe alte aspecte ce ţin de legislaţia fiscală în activitatea pe care o desfăşoară, dar şi că ar dori să comunice şi să facă schimb de informaţii prin telefon, scrisori explicative, remise la adresa fermierilor etc., deoarece problemele puse în discuţie sunt actuale şi importante pentru buna desfăşurare a activităţilor economice.Foto: asks.ru

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events