Nu doar măsuri de executare silită a obligației fiscale

16/04/2015
În perioada 06-10 aprilie curent, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ialoveni, la prezentarea cererii de înregistrare în calitate de plătitor TVA, a  efectuat 2 vizite fiscale. Iar pe 10 aprilie 2015 s-a desfășurat ședința comisiei de înregistrare a plătitorilor TVA,  la care au fost înregistrați 4 plătitori TVA.  În perioada de referință Direcția Control Fiscal a efectuat 5 controale fiscale, inclusiv: 2 – prin metoda verificării tematice privind restituirea TVA, 2 - controale fiscale tematice neplanificate, 1 – control la cererea agentului economic în legătură cu lichidarea întreprinderii. În scopul conformării benevole la cadrul legal au fost exercitate 3 controale operative,  în cadrul cărora s-a depistat 1 caz – lipsa autorizației de funcționare,  2 cazuri - fără încălcări. În aceeași perioadă Direcția Administrare Fiscală a întocmit 22 acte de control la persoanele fizice pentru prezentarea tardivă a declarațiilor cu privire la impozitul pe venit.   Au fost  achitate  amenzi și majorări de întârziere în sumă de 5,1 mii lei. De asemenea, au fost aplicate măsuri de executare silită a obligației fiscale și anume: înaintate dispoziții incaso la conturile bancare ale 96 agenți economici în sumă de 1866,4 mii lei și încasate mijloace bănești, potrivit ordinelor incaso în sumă de 632,3 mii lei; a fost efectuat sechestrul bunurilor la 1 agent  economic în sumă de 128,9 mii lei. Foto: zf.ro

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events