Petru Rotaru: Ponderea contribuabililor foști titulari de patentă care au trecut la activitate independentă constituie peste 90%

15/09/2023

Directorul Serviciului Fiscal de Stat, dl Petru Rotaru a participat astăzi alături de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, dl Dumitru Alaiba la briefing-ul de presă dedicat prezentării rezultatelor reformei patentei de întreprinzător.

În acest context, directorul SFS a menționat că, la ziua de astăzi, ponderea contribuabililor foști titulari de patentă care au trecut la regimul fiscal – activitate independentă constituie peste 90%. Cel mai înalt nivel de conformare l-au înregistrat contribuabilii din raioanele: Florești, Ialoveni, Leova Soroca și Ungheni, de circa 95 la sută, iar la polul opus se află raioanele Edineț, Orhei, Căușeni, Briceni și Bălți, unde nivelul de conformare constituie în jur de 66% , unde în ultima perioadă se atestă o dinamică pozitivă a acestui indicator.

„Serviciul Fiscal de Stat a lucrat foarte mult la optimizarea tuturor dărilor astfel încât să nu fie necesar ca foștii titulari de patentă să efectueze singuri anumite calculele. Toate aparatele de casă care au fost fiscalizate sunt conectate la Sistemul Informațional Automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor”, astfel noi în regim online vedem ce vânzări au acești contribuabili, și de sine stătător le calculăm obligația fiscală fără a complica aceste lucruri. La sfârșit de trimestru fiecare contribuabil care a ales regimul fiscal activitate independentă primește avizul de plată cu suma obligațiilor la buget. Acest lucru demonstrează că SFS este implicat într-un proces amplu de apropiere de contribuabil și simplificare a raportării”, a declarat directorul SFS.

Totodată, dl Petru Rotaru a informat despre faptul că, autoritatea fiscală, pentru facilitatea acestei tranziții, a depus eforturi considerabile pentru informarea contribuabililor vizați și acordarea suportului în vederea creării condițiilor pentru conformarea benevolă a foștilor titulari de patentă de întreprinzător în domeniul comerțului și migrarea acestora la regimul fiscal simplificat – activitate independentă.

În toată această perioadă, angajații autorității fiscale au efectuat 272 ieșiri în piețele din toată țara, inclusiv în zilele de odihnă, în aceste acțiuni fiind antrenați cel puțin 3-4 funcționari din cadrul fiecărei Direcții deservire fiscală. Acestora le-au fost oferite răspunsuri la întrebările ce țin de achitarea impozitului pe venit, emiterea bonului fiscal, modul de completare a registrului ECC, modul de corectare a sumelor indicate greșit la ECC.

Angajații autorității  fiscale au fost însoțiți și de reprezentanții Centrelor de asistență tehnică pentru echipamentele de casă și de control, care au oferit suport tehnic în vederea utilizării corecte a ECC și evitării erorilor la transmiterea datelor către serverul SFS.

Mai mult, SFS a remis scrisori informative în adresa a 4 944 titulari de patentă, privind informarea despre modificările efectuate în Legea nr. 93/1998, precum și solicitări în adresa a 179 administratori de piețe locale, cu solicitarea promovării în rândul deținătorilor de patente, ce activează în cadrul piețelor gestionate, a posibilității continuării desfășurării legale a activității de comerț prin intermediul activității independente.

Totodată, autoritatea fiscală a asigurat desfășurarea cu titularii de patente a seminarelor de instruire, cu privire la înregistrarea activității independente, atât în incinta Direcțiilor deservire fiscală, cât și pe teritoriul piețelor. La fel, SFS a acordat asistență la completarea și depunerea Cererilor de compensare a cheltuielilor suportate în procesul de tranziție de către persoanele fizice ce desfășoară activități independente.

„Serviciul Fiscal de Stat va continua să acorde suportul necesar contribuabililor în vederea finalizării cu succes a procesului de tranziție de la activitatea în baza patentei de întreprinzător la regimul fiscal simplificat – activitate independentă. În același timp, exprim înaltă recunoștință acelor contribuabili care s-au conformat noilor prevederi legale, dând astfel un exemplu de responsabilitate fiscală și contribuind direct la crearea unui mediu economic dinamic și competitiv în Republica Moldova”, a concluzionat directorul SFS, dl Petru Rotaru.

La rândul său, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, dl Dumitru Alaiba a declarat că, nu doar foștii patentari pot tranzita la activitate independentă, ci oricine care vrea să facă primii pași într-un business corect, transparent, legal și conform normelor anului 2023. „Oricine poate face o mică activitate de comerț, legal. Oricine poate face primii pași în afaceri. Îndemn pe toți care vor să încerce o mică afacere, să o facă. De asemenea, îndemn consumatorii să ceară bonul fiscal de la comercianții de la tarabe, tonete sau chiar din autovehicule. Este dreptul vostru.  Prin această reformă am oferit comercianților un mod civilizat și transparent de a munci mai departe, iar consumatorilor - o protecție elementară“ a menționat Dumitru Alaiba.

Reamintim că, începând cu 01 iulie 2023, activitatea de comerț nu mai este admisă în baza patentei de întreprinzător, urmare a intrării în vigoare a modificărilor corespunzătoare efectuate în Legea nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător.

Similar news

Angajații SFS monitorizează respectarea de către contribuabili a utilizării echipamentelor de casă și de control
15/09/2023
Angajații SFS monitorizează respectarea de către contribuabili a utilizării echipamentelor de casă și de control
Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile – în creștere cu peste 40%
14/09/2023
Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile – în creștere cu peste 40%
SFS informează despre intrarea în vigoare a modificărilor la compartimentul TVA și accize pentru magazinele ”duty-free”
05/09/2023
SFS informează despre intrarea în vigoare a modificărilor la compartimentul TVA și accize pentru magazinele ”duty-free”
Directorul SFS a participat la workshop-ul dedicat implementării noului Cod Vamal
05/09/2023
Directorul SFS a participat la workshop-ul dedicat implementării noului Cod Vamal
news-events