Marți, 17 mai 2016 a avut loc o întrevedere a Șefului Serviciului Fiscal de Stat, Serghei Pușcuța, cu echipa PNUD Moldova (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare), în cadrul căreia au fost puse în discuție domeniile în care Programul este dispus să ofere asistență autorității fiscale din Republica Moldova.
În cadrul întrunirii, SFS a reiterat importanța și beneficiile conformării fiscale benevole, dar și necesitatea implicării societății civile în realizarea acestui obiectiv. La rândul său, PNUD Moldova și-a manifestat disponibilitatea pentru implementarea unei platforme civice „Îmi pasă” în scopul raportării de către cetățeni a neregulilor depistate la agenții economici. Astfel, obiectivul de bază al acestei platforme ar fi implicarea societății civile în procesul de identificare a încălcărilor fiscale comise de contribuabili, ceea ce va conduce la întreprinderea de acțiuni din partea organului fiscal în vederea contracarării cazurilor de nerespectare a legislației și, respectiv, la diminuarea efectelor negative ale evaziunii fiscale, sub orice formă.
Totodată, la compartimentul sporirii gradului de conformare fiscală benevolă, discutat în cadrul întrevederii, PNUD Moldova a înaintat inițiativa aplicării științei comportamentale la evaluarea și majorarea gradului de conformare a contribuabililor, fiind analizate preponderent oportunități la acest capitol.
Pe finalul întrevederii, Dl Serghei Pușcuța a mulțumit PNUD Moldova și a reiterat deschiderea Serviciului Fiscal de Stat pentru colaborare și implementare a unor idei inovative în vederea creșterii gradului de conformare.
Galeria foto a noutății:
Foto: www.fisc.md