Chişinău, 08 aprilie 2014 - SFS a luat calea de tranzit, de la o abordare bazată pe control strict, la diferite forme de parteneriat cu contribuabilii, noua abordare fiind o transformare calitativă, ce se impune atât de practica şi experienţa fiscală autohtonă, acumulate pe parcursul anilor, cât şi de tendinţele şi practicile internaţionale, a declarat Şeful SFS, Ion Prisăcaru, la cea de-a doua Conferinţă Ştiinţifică Internaţională dedicată sărbătorii naţionale „Ziua Profesională a Contabilului”, cu genericul: „Importanţa modernizării învăţământului universitar şi a instruirii profesionale continue în asigurarea profesionalismului contabililor şi a funcţionarilor fiscali”. În alocuţiunea sa - O nouă abordarea a controlului fiscal, de la teorie la practică -, Ion Prisăcaru a punctat obiectivele de modernizare a învăţământului universitar şi importanţa instruirii profesionale continue în asigurarea profesionalismului contabililor şi a funcţionarilor fiscali, argumentele ştiinţifice fiind completate cu exemple şi iniţiative practice. La lucrările Conferinţei a participat Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, care i-a felicitat pe contabili cu ocazia zilei profesionale, sărbătorită pe 4 aprilie, şi le-a urat sănătate şi performanţe. În discursul său, Prim-ministrul a făcut referire la rolul contabililor în dezvoltarea economică a ţării, în special în prezent, când suntem atât de aproape de liberalizarea comerţului cu Uniunea Europeană. „Mizăm pe dumneavoastră în procesul de edificare a unei economii viabile şi moderne în Republica Moldova, iar noi vă vom sprijini în toate iniţiativele orientate spre realizarea acestui obiectiv", a menţionat Şeful Guvernului. Este de remarcat că cea de-a doua Conferinţă Ştiinţifică Internaţională, dedicată sărbătorii naţionale „Ziua Profesională a Contabilului”, cu genericul: „Importanţa modernizării învăţământului universitar şi a instruirii profesionale continue în asigurarea profesionalismului contabililor şi a funcţionarilor fiscali”, a fost organizată de către Asociaţia Obştească a Auditorilor şi Consultanţilor în Management din Republica Moldova AO „EcoFin-Consult”, unicul Reprezentant Naţional al Republicii Moldova în Organizaţia Europeană pentru Calitate şi membru cu drepturi depline al acesteia. Conferinţa a avut loc de Ziua Naţională a Contabilului, în incinta Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi. La eveniment au participat peste 550 de invitați. Printre invitații de onoare, care şi-au confirmat participarea la conferință, au fost Prim-ministrul Iurie Leancă, conducerea Serviciului Fiscal de Stat, administrația publică locală, reprezentanții instituțiilor financiare internaționale, ai ministerelor de resort și ai departamentelor economico-financiare, ai instituțiilor de învățământ, reprezentanții asociațiilor de business și celor profesionale, entităților publice și private din țară și de peste hotare. Galeria foto a noutatii: Foto: fisc.md