Retrospectiva săptămânii din 21 - 27 octombrie 2013: Realizări în favoarea conformării benevole

28/10/2013
Luni, 21 octombrie 2013, a avut loc ședinţa ordinară a funcționarilor publici de conducere din cadrul IFPS și IFS pe mun. Chișinău, în cadrul căreia șeful IFPS Ion Prisăcaru a punctat priorităţile în activitatea curentă a instituţiei, care să asigure o bună colectare a veniturilor la Bugetul Public Național. De asemenea, Ion Prisăcaru a mai abordat subiectele ce vizează reducerea cuantumului arieratelor recuperabile, acțiuni de  realizare privind îmbunătățirea gradului de conformare benevolă a obligațiilor fiscale. A urmat ședința de lucru privitor la îmbunătăţirea serviciilor pentru contribuabili, îmbunătăţiri organizaţionale precum şi unele precizări și situații ale infrastructurii informatice necesare pentru funcţionarea optimă a unui sistem informatic integrat. Ulterior, șeful IFPS a avut o întrevedere cu grupul de lucru responsabil de implementarea Serviciului Informațional „Contul Curent”, pentru definitivarea elaborării acestuia și iniţierea de acțiuni concrete ce ar asigura lansarea acestuia în coordonatele de timp  planificate. Ziua s-a finalizat  cu programul de audienţe a agenţilor economici, în cadrul cărora au fost abordate,  la cererea contribuabililor, explicaţii directe din domeniul fiscal. Marți, 22 octombrie, Şeful IFPS Ion Prisăcaru a convocat  ședința de lucru cu inspectorii fiscali din subordine privitor la evaluarea obiectivă şi independentă a riscurilor aferente proceselor de activitate, a eficienţei şi eficacităţii utilizării resurselor instituției în consolidarea securităţii informaţionale. În continuare, Ion Prisăcaru a efectuat o vizită de documentare la întreprinderea „Alfa-Agil” SRL, unul dintre cele mai importante branduri de pe piaţa comercializării de produse electrocasnice din ţară. În cadrul vizitei, Şeful IFPS a fost familiarizat cu principiile de activitate, condiţiile de muncă ale angajaţilor, a avut posibilitate să discute personal atât cu reprezentanţii conducerii, cât şi cu muncitorii antrenaţi nemijlocit în procesul de producţie. De asemenea, au fost abordate subiecte ce ţin de aspectele metodologice dificile din domeniul administrării fiscale, Ion Prisăcaru optând în favoarea conformării fiscale voluntare. În după-amiaza zilei de marți, Ion Prisăcaru a convocat ședinţa de lucru cu subdiviziunile IFPS responsabile, pentru a discuta rezultatele obţinute la realizarea planului acţiunilor aferente misiunilor FMI pentru nouă luni ale anului 2013, dificultăţile întâmpinate şi acţiunile necesare a fi întreprinse pe viitor. Ziua a finalizat cu audierea agenților economici conform programului, fiind discutate aspectele fiscale ce le pot influenţa afacerea. Miercuri, 23 octombrie 2013, șeful IFPS a participat la un dialog privind implementarea  reformelor fiscale, organizat la Ministerul Finanțelor, cu participarea ministrului Finanțelor, Anatol Arapu, și a reprezentantului Proiectului BRITE (USAID), Kelly Seibold. În cadrul acestui dialog au fost conturați pașii următori pe care urmează să-i realizeze SFS, cu sprijinul acordat din partea proiectul BRITE. A urmat  ședința Comisiei de Disciplină la care s-a discutat eficienţa activităţii de administrare fiscală a colaboratorilor SFS, atât în relaţia cu contribuabilii, cât şi în activitatea internă. Ziua a continuat cu programul de audienţe cu agenţii economici în cadrul cărora vor fi abordate aspecte legate de afaceri și relații comerciale în vederea prevenirii indisciplinei fiscale şi creşterii gradului de conformare voluntară la declararea şi plata obligațiilor fiscale, alte aspecte legate de afaceri și relații comerciale. Joi, 24 octombrie 2013, șeful IFPS a participat la emisiunea “Spațiul Public”, la Teleradio – Moldova. Invitaţii emisiunii au discutat despre reforma administrării fiscale, realizări, premisele unui mediu fiscal optim pentru dezvoltarea afacerilor, măsuri de bună practică, factori de stimulare economică şi perspective. A urmat ședința Consiliului Consultativ al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat , în cadrul căreia au fost examinate subiectele înaintate de întreprinderile din sectorul energetic privind deducerea pierderilor supranormative şi a cheltuielilor cauzate de calamităţile naturale, privind aplicarea prevederilor Instrucţiunii privind modul de completare şi prezentare a dării de seamă pe taxa pentru dispozitivele publicitare (Forma TDP 12), corectitudinea şi condiţiile de aplicare a prevederilor atr.20 lit. g) din Codul fiscal, precum și conţinutul economic şi impozitarea operaţiunii ce ţine de aportul asociatului întreprinderii pentru acoperirea pierderilor perioadelor precedente. Vineri, 25 octombrie, în prima jumătate a zilei , seful IFPS a avut întrevederi cu agenții economici conform programului de audiențe, în cadrul cărora au fost abordate un șir de probleme  din domeniul administrării fiscale. Tot în această zi Ion PRISĂCARU a  avut două ședințe de lucru. Prima ședință a fost convocată cu Comisia de Disciplină,  cu privire la eficienţa activităţii de administrare fiscală a colaboratorilor SFS, atât în relaţia cu contribuabilii, cât şi în activitatea internă, considerate ca abateri disciplinare, precum şi modul de soluţionare, prin individualizarea sancţiunii disciplinare aplicabile sau clasarea sesizării, după caz. A doua  ședința  a fost organizată cu Grupul de lucru privitor la analiza eficienței funcționării posturilor fiscale, conformarea benevolă a acestora la normele legale și, în dependență de rezultate, luarea deciziei de prelungire sau sistare a activității postului fiscal, cu invitarea agenților economici.Foto: business24.ro

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events