Serviciul Fiscal de Stat a semnat acordul de colaborare interinstituțională privind unele măsuri pentru susținerea combaterii corupției

12/12/2024
New

Serviciul Fiscal de Stat, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Consiliul Superior al Procurorilor, Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție, Centrul Național Anticorupție, Inspectoratul General al Poliției, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Serviciul Vamal, Serviciul de Informații și Securitate, Serviciul de Protecție și Pază de Stat și Institutul Național al Justiției, au semnat la data de 11 decembrie 2024, acordul de colaborare interinstituțională privind unele măsuri pentru susținerea combaterii corupției, având în vedere că una dintre prioritățile principale ale Republicii Moldova este promovarea politicilor eficiente de prevenire și combatere a corupției, care să garanteze transparența, integritatea și statul de drept.

Scopul principal al acordului este facilitarea cooperării între părțile semnatare pentru a sprijini capacitarea Procuraturii Anticorupție cu resurse umane competente, inclusiv prin impulsionarea detașării și disponibilizării de ofițeri de urmărire penală, ofițeri de investigație, ofițeri de informații și securitate și specialiști din cadrul autorităților și instituțiilor semnatare, în vederea consolidării capacității acesteia de a combate corupția, de a investiga cazurile de corupție de nivel înalt și de a desfășura activități de investigație și prevenire a acesteia.

În acest sens, instituțiile semnare se angajează ca în comun cu Procuratura Anticorupție să identifice și să desemneze personal din cadrul autorităților și instituțiilor lor competente, incluzând ofițeri de urmărire penală, ofițeri de investigație, ofițeri de informații și securitate și specialiști, care să fie integrați în structura Procuraturii Anticorupție.

De asemenea, un obiectiv major constă în ridicarea gradului de profesionalism al părților implicate prin stabilirea unui modul distinct de formare continuă, integrând cele mai recente bune practici și instrumente internaționale pentru combaterea corupției și spălării banilor.

Acordul a fost încheiat în cadrul celei de-a șaptea ședințe din acest an a Platformei Anticorupție - un organ consultativ creat de Ministerul Justiției, care reunește reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor neguvernamentale și altor entități interesate, cu scopul de a îmbunătăți coordonarea politicilor anticorupție, de a facilita comunicarea interinstituțională și de a încuraja implicarea activă a tuturor părților.

Similar news

Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” și SIA „Declarația electronică – persoane juridice”
12/12/2024
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” și SIA „Declarația electronică – persoane juridice”
Experții TAIEX vor oferi suport în elaborarea documentului de dezvoltare IT а SFS
11/12/2024
Experții TAIEX vor oferi suport în elaborarea documentului de dezvoltare IT а SFS
Încasările la impozitul pe venit din transmiterea în locațiune a bunurilor imobile, în creștere cu peste 29%
10/12/2024
Încasările la impozitul pe venit din transmiterea în locațiune a bunurilor imobile, în creștere cu peste 29%
Cum să activați notificările în timp real aferent mesajelor recepționate de la Serviciul Fiscal de Stat
09/12/2024
Cum să activați notificările în timp real aferent mesajelor recepționate de la Serviciul Fiscal de Stat
news-events