STOP FALS! Serviciul Fiscal de Stat cheamă la vigilență în contextul circulației unor documente dubioase cu utilizarea identității instituției

24/04/2025
Stimați contribuabili,

Serviciul Fiscal de Stat informează că, în spațiul public circulă un pretins Ordin emis de către directoarea instituției, doamna Olga Golban, referitor la modificarea termenului limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2024 de către persoanele fizice. De asemenea, acest document este remis la adresele electronice a mai multor contribuabili din numele directorului adjunct, domnul Iuri Lichii, fiind utilizată o adresă de e-mail trucată.

În context, menționăm că documentul respectiv este un FALS, precum și e-mail-urile remise în adresa contribuabililor, iar identitatea SFS este utilizată ilegal de către persoane rău intenționate cu scopul de a reduce încrederea cetățenilor în activitatea instituției. Suplimentar, atragem atenția că domenul de e-mail al instituției este @sfs.md, iar orice altă derivată constituie un fals.
Reieșind din cele menționate supra, Serviciul Fiscal de Stat a sesizat organele de drept competente în vederea investigării cazului respectiv.

Totodată, reamintim că, în conformitate cu prevederile Codului fiscal, termenul limită de prezentare a Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2024 este data de 30 aprilie 2025.

Informația detaliată aferentă acestui proces poate fi consultată pe pagina-web a Serviciului Fiscal de Stat - https://sfs.md/ro/pagina/cet18, precum și pe canalele noastre de comunicare de pe rețelele de socializare:

Facebook: https://www.facebook.com/Serviciul.Fiscal.de.Stat
Instagram: https://instagram.com/sfs_md
Telegram: https://t.me/sfs_md
Linkedin: https://www.linkedin.com/company/sfs-md
Youtube: https://www.youtube.com/@sfs-md

Vă îndemnăm la vigilență în contextul intensificării încercărilor persoanelor rău intenționate de a dezinforma societatea și periclita activitatea instituțiilor publice.

Vă rugăm să vă informați doar din surse sigure!

Similar news

Încasările la impozitul pe venit din salariu în primul trimestru 2025 au crescut cu 17,6%
23/04/2025
Încasările la impozitul pe venit din salariu în primul trimestru 2025 au crescut cu 17,6%
Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli, extins până în luna iunie 2026
22/04/2025
Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli, extins până în luna iunie 2026
946,7 milioane lei încasate de către SFS la Bugetul public național în săptămâna precedentă
22/04/2025
946,7 milioane lei încasate de către SFS la Bugetul public național în săptămâna precedentă
Stagiarii Serviciului Fiscal de Stat: Am avut parte de o experiență deosebită alături de angajații autorității
18/04/2025
Stagiarii Serviciului Fiscal de Stat: Am avut parte de o experiență deosebită alături de angajații autorității
news-events