Un agent economic în vizorul IFPS

13/08/2013
Chişinău, 13 august 2013 – Inspectoratul Fiscal Principal de Stat îşi intensifică activităţile orientate spre aducerea agenţilor economici în cadrul legal. Astăzi, IFPS a demarat o acţiune de acest gen în raport cu agentul economic  “Agro-Mondial” S.R.L. Ultimul control total al activității acestei întreprinderi, pentru perioada fiscală 01.01.2007 - 31.12.2011, a fost efectuat de către colaboratorii DMC, fiind constatate nereguli în ceea ce privește TVA. Pentru monitorizarea activității “Agro-Mondial” S.R.L., în sensul conformării fiscale şi asigurarea calculării și achitării la buget a taxei de piață reale, de către IFPS au fost întreprinse un șir de acţiuni, inclusiv controale operative. Rezultatele verificărilor au indicat diverse încălcări, precum lipsa/expirarea autorizațiilor de funcționare pentru agenții economici care activează pe teritoriul pieței, lipsa documentelor de proveniență a mărfurilor comercializate de către agenții economici și patentarii ce activează pe teritoriul pieței, neaplicarea MCC existente la agenții economici ce funcționează pe teritoriul pieței etc.            Fiind depistate aceste nereguli, administraţia pieţei, ce aparține “Agro-Mondial” S.R.L, a fost anunțată în vederea soluționării și eliminării neregulilor depistate. Cu toate acestea, administraţia nu s-a conformat solicitărilor angajaţilor Serviciului  Fiscal de Stat, fapt demonstrat prin controalele fiscale operative. Mai mult de atât, ulterior au fost întreprinse acţiuni pentru a bloca accesul funcţionarilor fiscali pe teritoriul respectivei pieţi, în intenţia de a nu le permite să-şi exercite atribuţiile de serviciu. Solicitat de presă la acest subiect, Şeful Inspectoratului Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru, a menţionat că faţă de agenţii economici care nu se vor conforma prevederilor legislaţiei în vigoare, în intenţia de a se eschiva de la plata taxelor şi impozitelor, vor fi întreprinse toate acţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare. Pentru aceasta, a specificat Ion Prisăcaru, IFPS dispune de toate pârghiile legale, de asistenţa instituţiilor de apărare a ordinii de drept şi vor fi întreprinse toate măsurile pentru a fi asigurate atât siguranţa angajaţilor fiscali, cât şi aducerea agenţilor economici în cadrul legal. Serviciul de presă al IFPSFoto: asks.ru

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events