În scopul testării soluției de efectuare a sondajelor de opinie, pusă la dispoziție de către Banca Mondială prin intermediul
Proiectului de modernizare a administrării fiscale (TAMP), Serviciul Fiscal de Stat a realizat în perioada 16-31 ianuarie 2023 sondajul de opinie privind nivelul de satisfacție al contribuabililor aferent serviciilor prestate de către autoritatea fiscală.
Sondajul a fost desfășurat în cadrul Sistemului informațional automatizat „Evaluarea gradului de satisfacție al contribuabililor”, prin completarea individuală a chestionarelor de către contribuabili prin intermediul dispozitivelor special amplasate în incinta Direcțiilor de deservire fiscală.
Chestionarul a fost completat de 2384 de contribuabili. Din numărul total de participanți care au completat chestionarul, 40% sunt persoane fizice (cetățeni), iar 60% - persoane juridice.
Urmare a interacțiunii cu Serviciul Fiscal de Stat, 90,6 la sută din respondenți s-au declarat mulțumiți. Alte 9% au apreciat cu nota medie satisfacția urmare a interacțiunii cu SFS, în timp ce doar 0,3 la sută au menționat că sunt nemulțumiți.
Activitatea Serviciului Fiscal de Stat din punct de vedere al integrității și al anticorupției a fost apreciată cu calificativul „bine” de către 92,1% din participanții la sondajul de opinie. Alte 7,5% au acordat nota medie la acest capitol, în timp ce doar 0,4 la sută au dat calificativul „rău”.
![](/uploads/files/Comunicate/Captur%C4%83%20de%20ecran%202023-02-06%20165802.png)
Referitor la nivelul de pregătire profesională al inspectorilor fiscali, 93,5 la sută din respondenți au acordat calificativul „bine”, 6,2% – satisfăcător, iar alte 0,3% - nesatisfăcător.
96,7 la sută din respondenții la sondaj au menționat că inspectorii fiscali cu care au interacționat au dat dovadă de amabilitate. 3% au apreciat amabilitatea inspectorilor cu nota medie, iar 0,3 au indicat lipsa de amabilitate a angajaților SFS.
Aferent activității de comunicare și informare a Serviciului Fiscal de Stat, 91,6% au acordat calificativul „Foarte bine”. Alte 8,3 la sută au apreciat mediul activitatea de comunicare a autorității, iar 0,1% au apreciat negativ această activitate.
Fiind întrebați din ce sursă se informează cel mai des despre activitatea Serviciului Fiscal de Stat, 46% din respondenți au indicat Direcțiile deservire fiscală. O altă sursă populară printre contribuabili este pagina-web oficială
www.sfs.md, 28% optând pentru acest răspuns. Alte surse de informare pentru contribuabili sunt mass-media (10%), rețelele de socializare (8%). Restul se informează de la prieteni, colegi, parteneri de afaceri.
Serviciul Fiscal de Stat manifestă toată deschiderea în raport cu contribuabilii, consultând constant gradul de satisfacție a acestora în raport cu serviciile prestate de către autoritate.
Reamintim că, implementarea Sistemului informațional automatizat „Evaluarea gradului de satisfacție a contribuabililor” a fost realizată cu suportul Băncii Mondiale, în cadrul Proiectului de Modernizare a administraţiei fiscale (TAMP), în anul 2021.