32.1.12
Care contribuabili pot fi radiați din oficiu? Conform Legii privind gospodăriile țărănești (de fermier) nr.1353/03.11.2000 și Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali nr.220-XVI din 19.10.2007 se radiază din oficiu gospodăriile țărănești, persoanele juridice și întreprinzătorii individuali inactivi.
Astfel, conform art.36 alin.(5) din Legea privind gospodăriile țărănești (de fermier) nr.1353/03.11.2000, subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat din oficiu radiază din Registrul fiscal de stat gospodăriile ţărăneşti care au fost înregistrate pînă la intrarea în vigoare a legii menționate şi care nu au efectuat reînregistrarea pînă la 1 ianuarie 2002.
În conformitate cu art.26 din Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali nr.220-XVI din 19.10.2007, persoana juridică inactivă şi întreprinzătorul individual inactiv se consideră că şi-au încetat activitatea şi sunt radiaţi din oficiu, dacă persoana juridică inactivă şi întreprinzătorul individual inactiv nu au datorii la bugetul public naţional, nu deţin maşini de casă şi de control cu memorie fiscală, nu sunt fondatori ai unei alte persoane juridice şi nu au filiale şi reprezentanţe, organul înregistrării de stat iniţiază din oficiu procedura de radiere din Registrul de stat a persoanei juridice inactive şi a întreprinzătorului individual inactiv, adoptînd decizia de iniţiere a procedurii de radiere. Informaţia privind lipsa/existenţa datoriei la bugetul public naţional se obţine de către organul înregistrării de stat din sistemul informaţional automatizat al Serviciului Fiscal de Stat „Contul curent al contribuabilului”, prin intermediul platformei de interoperabilitate instituite de Guvern.
În baza informației despre persoanele juridice și întreprinzătorii individuali inactivi prezentate de Serviciul Fiscal de Stat organul înregistrării de stat decide asupra radierii acestora din Registru de stat.
În termen de 3 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei de iniţiere a procedurii de radiere din Registrul de stat, organul înregistrării de stat va publica gratuit pe site-ul său oficial şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova un aviz cu privire la iniţierea procedurii de radiere din Registrul de stat a persoanei juridice inactive şi a întreprinzătorului individual inactiv. Avizul va conţine şi date cu privire la modalitatea şi termenele de înaintare a cererilor de către persoana juridică inactivă şi întreprinzătorul individual inactiv ce urmează a fi radiaţi, a creanţelor de către creditori sau de către alte persoane interesate, precum şi adresa la care acestea pot fi depuse.
În termen de 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a cererilor şi creanţelor de către persoanele interesate, dacă cereri şi creanţe nu au fost înaintate, organul înregistrării de stat adoptă din oficiu decizia de radiere din Registrul de stat a persoanei juridice inactive şi a întreprinzătorului individual inactiv şi îi radiază.
32.1.17
Se aplică majorare de întârziere la suma penalității (majorării de întârziere) calculate și neachitate? Majorare de întârziere nu se aplică (calculează) la penalitatea (majorarea de întârziere) calculată și neachitată.
Însă în procesul de stingere a obligației fiscale, contribuabilul este obligat și urmează să respecte prevederile art. 179 din Codul fiscal, ce statuează succesiunea stingerii obligaţiilor fiscale și care prevede că stingerea obligaţiilor fiscale (inclusiv majorarea de întârziere), conform legislaţiei fiscale, are loc după criteriul cronologic de naştere a fiecărui tip de obligaţie fiscală indicat în documentul privitor la stingerea ei.
În caz de nerespectare de către contribuabil a prevederilor menționate, Serviciul Fiscal de Stat este în drept să stingă obligaţia fiscală a acestuia conform succesiunii stabilite.
32.1.20
Care se consideră dată a stingerii obligației fiscale ? Art. 178 din Codul fiscal statuează drept dată a stingerii a obligației fiscale în dependență de modalitatea de stingere a acesteia și anume în cazurile prevăzute de art. 170 din Codul fiscal (achitare, anulare, prescripţie, scădere, compensare sau executare silită), care, în dependență de circumstanțele create, diferă de la caz la caz.
Articolele 171, 172, 173, 174 și 175 din Codul fiscal determină condițiile de aplicare a legislației fiecare caz concret în domeniul respectiv.
32.1.18
Cine poartă responsabilitate de stingerea obligației fiscale a contribuabilului, care este obligat, conform legislaţiei fiscale, să reţină sau să perceapă de la o altă persoană impozitele, taxele, majorările de întîrziere (penalităţile) şi/sau amenzile şi să le verse la buget? Norma respectivă este statuată de art. 182 din Codul fiscal și presupune două situații:
1. persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului obligat, conform legislaţiei fiscale, să reţină sau să perceapă de la o altă persoană impozitele, taxele, majorările de întîrziere (penalităţile) şi/sau amenzile şi să le verse la buget este responsabilă de plata impozitelor şi taxelor, majorărilor de întîrziere şi/sau amenzilor nereţinute, nepercepute şi netransferate în modul stabilit la buget.
2. obligaţiile fiscale ale contribuabilului care, conform legislaţiei fiscale, este obligat să reţină sau să perceapă de la o altă persoană impozitele, taxele, majorările de întîrziere (penalităţile) şi/sau amenzile şi să le verse la buget, rămîn obligaţii ale contribuabilului pînă la stingerea lor deplină în cazul reţinerii sau perceperii impozitelor, taxelor, majorărilor de întîrziere şi/sau amenzilor de la alte persoane.
Pentru neîndeplinire a obligaţiilor prevăzute de prezentul articol şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală, persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului poartă răspundere în conformitate cu legislaţia.
32.1.21
Cum se determină data stingerii obligației fiscale prin achitare? Reieșind din particularitățile stingerii obligației fiscale prin achitare, art. 178 din Codul fiscal determină data stingerii obligației fiscale, și anume:
a) în cazul achitării prin intermediul instrumentelor de plată fără numerar, altele decît cardurile de plată (prin virament) – data la care a fost debitat contul de plăți al contribuabilului în contul obligației fiscale respective. Debitarea contului de plăți se confirmă prin documentul de plată emis de prestatorul serviciilor de plată, în care se indică data debitării contului de plăți;
b) în cazul achitării în numerar – data primirii numerarului prin intermediul instituțiilor financiare (sucursalelor sau filialelor acestora) sau al altor prestatori de servicii de plată în contul obligației fiscale respective. Primirea numerarului se confirmă prin ordin de încasare a numerarului și prin documentul de plată emis de prestatorul serviciilor de plată, în care se indică data primirii numerarului;
c) în cazul achitării prin intermediul cardurilor de plată – data la care a fost debitat contul de plăți la care este atașat cardul de plată al contribuabilului pentru înscrierea sumei la buget în contul obligației fiscale respective. Debitarea contului de plăți la care este atașat cardul de plată se confirmă prin bonul (chitanța) de plată cu card de plată perfectat la terminal POS sau la alt dispozitiv de utilizare a cardurilor de plată, bon (chitanță) ce se eliberează deținătorului de card, și prin documentul de plată emis de prestatorul serviciilor de plată, în care se indică data debitării contului de card;
d) în cazul achitării prin intermediul Serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay) – data efectuării plății de către contribuabil, confirmată de către Serviciul MPay printr-o notificare către organul de stat competent privind efectuarea completă a plății și prin documentul de plată emis de prestatorul serviciilor de plată, în care se indică data efectuării plății.
32.1.19
Care este termenul de stingere a obligației fiscale ? Art. 129 alin. (8) in Codul fiscal statuează:
Termen de stingere a obligaţiei fiscale – perioadă, stabilită conform legislaţiei fiscale, în care trebuie să fie executată obligaţia fiscală, incluzând şi ultima sa zi în orele de program ale Serviciului Fiscal de Stat.
Dacă ultima zi a perioadei este una de odihnă, se va considera o ultimă zi prima zi lucrătoare care urmează după ziua de odihnă.
În cazul prezentării dărilor de seamă în format electronic, ultima zi se consideră ziua deplină.
În mod analogic se determină şi termenele de executare a altor acţiuni prevăzute de legislaţia fiscală.
32.1.15
În scopul administrării fiscale, care cod fiscal utilizează subdiviziunea persoanei juridice în activitatea sa?În conformitate cu art.165 alin.(5) din Codul fiscal, în scopul administrării fiscale subdiviziunile persoanelor juridice utilizează codul fiscal al persoanelor juridice.
33.1.12
Cum se efectuează executarea silită a producției agricole nerecoltate (viitoare)? În conformitate cu prevederile art. 201 1 din Codul fiscal, Serviciul Fiscal de Stat este în drept să sechestreze producţia agricolă nerecoltată, cu excepţia celei prevăzute la art. 200 alin. (6) lit. a).
Aplicarea sechestrului nu absolvă contribuabilul de cultivare, recoltare şi/sau păstrare a producţiei.
În cazul sechestrării producţiei agricole nerecoltate, Serviciul Fiscal de Stat va remite, în aceeaşi zi sau în ziua următoare, copia actului de sechestru şi hotărîrea de executare silită a obligaţiei fiscale autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul al doilea pentru notarea aplicării sechestrului în Registrul producţiei agricole sechestrate, conform modului şi formularului aprobat de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.
Din acest moment, contribuabilului îi este interzis să efectueze fără acordul Serviciului Fiscal de Stat tranzacţii de înstrăinare a producţiei agricole nerecoltate sechestrate.