Potrivit art. 11 alin. (1)-(3) din Legea contabilității şi raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (în vigoare din 01.01.2019), faptele economice se contabilizează în temeiul documentelor primare. Deţinerea de către entitate a activelor cu orice titlu, înregistrarea surselor de provenienţă a acestora şi a faptelor economice fără documentarea şi reflectarea acestora în contabilitate sînt interzise. Documentele primare se întocmesc în timpul efectuării (producerii) faptelor economice, iar dacă acest lucru este imposibil – nemijlocit după efectuarea (producerea) faptelor respective.          

În acest sens, în conformitate cu prevederile pct.3 din Instrucțiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală” din Anexa nr. 2 la Ordinul MF nr. 118 din 28 august 2017, factura fiscală este un formular tipizat de document primar cu regim special pe suport de hârtie sau în formă electronică, care se utilizează, inclusiv și în cazul transmiterii activelor.          

Ținând cont de faptul că, potrivit art.59 alin.(1) lit.a) din Codul fiscal, în cazul lichidării sau reorganizării agentului economic un grup de operaţiuni conexe se consideră o singură operațiune, transmiterea activelor în cadrul reorganizării prin separare poate fi documentată printr-o singură factură fiscală, făcându-se referință la actul de transmitere și/sau bilanțul de repartiție în care sunt specificate activele corespunzătoare.          

(Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii contabilității şi raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (în vigoare din 01.01.2019) modificării art.20 și art.90¹ din Codul fiscal, prin Legea nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 1-6 art. 22 din 05.01.2018)

Potrivit art. 204 din Codul civil, persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare.          

Separarea are ca efect desprinderea unei părţi din patrimoniul persoanei juridice, care nu îşi încetează existenţa, şi transmiterea ei către una sau mai multe persoane juridice existente sau care iau fiinţă (art.214 alin.(3) din Codul civil).          

Totodată, conform art. 219 alin. (1) din Codul civil, de la data înregistrării dezmembrării, patrimoniul persoanei juridice dezmembrate sau o parte din el trece la persoanele juridice constituite sau existente.          

Astfel, în cazul în care se înregistrează o societatea nouă, căreia i se transmite o parte din activele şi pasivele societății care se reorganizează, se vor modifica şi actele de constituire ale acesteia din urmă.          

În acest sens, este de menționat că, în cazul reorganizării, redistribuirea (transmiterea) proprietăţii agentului economic între părţile implicate în reorganizare nu se impozitează (art.59 alin.(2) lit.b) din Codul fiscal).          

Astfel, ținând cont de faptul că reorganizarea prin separare nu presupune constatarea în scopuri contabile a cărorva venituri la persoana juridică reorganizată, lipsește și necesitatea efectuării cărorva ajustări în scopuri fiscale. Prin urmare, reorganizarea prin separare a persoanei juridice nu generează obligația de reflectare în Declarația persoanei juridice cu privire la impozitul pe venit (VEN12) a cărorva venituri ale persoanei reorganizate, în urma transmiterii activelor.          

(Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii contabilității şi raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (în vigoare din 01.01.2019) modificării art.20 și art.901 din Codul fiscal, prin Legea nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 1-6 art. 22 din 05.01.2018)

Conform art.12¹ alin.(5) din Codul fiscal, perioada fiscală menţionată la alin.(4) se va modifica ulterior doar dacă perioada de gestiune pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare este modificată în corespundere cu prevederile Legii contabilităţii.          

Conform art.24 alin.(1) lit.a)-c) şi art.33 alin.(l)-(3) din Legea contabilității şi raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (în vigoare din 01.01.2019), perioada de gestiune pentru toate entităţile care întocmesc şi prezintă situaţii financiare este anul calendaristic, care cuprinde perioada de la 1 ianuarie pînă la 31 decembrie, cu excepţia cazurilor de reorganizare şi de lichidare a entităţilor; entităţilor care aplică altă perioadă de gestiune ce coincide cu perioada de raportare financiară a entităţii-mamă; entităţilor pentru care Ministerul Finanţelor, în funcţie de particularităţile activităţii acestora, stabileşte o perioadă de gestiune care nu coincide cu anul calendaristic.         

(Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii contabilității şi raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (în vigoare din 01.01.2019) modificării art.20 și art.901 din Codul fiscal, prin Legea nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 1-6 art. 22 din 05.01.2018)

În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (10) din Legea contabilității şi raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (în vigoare din 01.01.2019), entitatea acoperă pierderea contabilă reportată din contul profitului net aferent perioadei de gestiune curentă şi celei precedente, al rezervelor, capitalului social, al contribuţiilor suplimentare ale proprietarilor (asociaţilor, acţionarilor, fondatorilor, membrilor) potrivit hotărîrii adunării generale a acestora, iar pentru întreprinderile de stat şi cele municipale – pierderea respectivă este acoperită de organele centrale de specialitate, de autorităţile administraţiei publice locale.          

Conform pct. 26 din Standardul Național de Contabilitate „Capital propriu și datorii”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 118 din 6 august 2013, acoperirea pierderilor anilor precedenţi în cursul perioadei de gestiune conform deciziei organului de conducere împuternicit al entităţii, se contabilizează în funcţie de sursa acoperirii pierderilor ca diminuare a rezervelor, a capitalului social sau a altor elemente de capital propriu, sau ca majorare a capitalului nevărsat şi diminuare a pierderilor neacoperite ale anilor precedenţi.          

De asemenea, potrivit pct. 36 și 37 din standardul menționat, nu se admite compensarea datoriilor şi creanţelor, cu excepţia cazurilor cînd se compensează datoriile faţă de un creditor cu creanţele acestuia şi cu condiţia că această compensare a fost convenită de părţi în mod explicit.          

Stingerea datoriilor poate fi efectuată prin:          

1) achitarea numerarului;          

2) transmiterea altor active;          

3) prestarea serviciilor;          

4) substituirea unei datorii cu alta;          

5) trecerea în cont a avansurilor acordate;          

6) convertirea datoriei în aport în capital social etc.          

La fel, conform pct. 12 – 14 din Standardul Național de Contabilitate „Creanțe și investiții financiare”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 118 din 6 august 2013, la recunoaşterea iniţială, creanţele se evaluează la valoarea nominală, inclusiv impozitele şi taxele calculate în conformitate cu legislaţia în vigoare (de exemplu, taxa pe valoarea adăugată, accize, alte impozite şi taxe).          

Derecunoaşterea creanţelor poate fi efectuată prin stingerea acestora (de exemplu, încasarea numerarului, trecerea în cont (decontarea) avansurilor primite, compensarea datoriilor).          

Stingerea creanţelor se contabilizează ca majorare a numerarului, costurilor, cheltuielilor sau diminuare a datoriilor şi diminuare a creanţelor.          

Astfel, entitatea poate compensa datoriile entității față de fondator cu creanțele apărute în urma deciziei fondatorului de a acoperi pierderile anilor precedenți.          

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (3) din Codul fiscal, contribuţiile suplimentare ale fondatorilor, asociaţilor, acţionarilor sau membrilor entităţii, efectuate în calitate de aport pentru acoperirea pierderilor suportate în perioadele de gestiune precedente, nu sînt supuse impozitării.          

Prin urmare, în cazul în care fondatorul îndreaptă suma împrumutului în calitate de aport la capitalul social al entității, ca urmare a convertirii datoriei, pentru acoperirea pierderilor anilor precedenți, această sumă nu va fi supusă impozitării.          

(Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii contabilității şi raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (în vigoare din 01.01.2019) modificării art.20 și art.901 din Codul fiscal, prin Legea nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 1-6 art. 22 din 05.01.2018)