Timbru de consum

STS order number 181, from 19.04.2024

Conform art. 4 alin. (51) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal nr.1054/2000, în redacția Legii nr.256/2022, în vigoare 12.02.2023 și Legii nr.40/2023, în vigoare 21.03.2023, sînt supuse marcării cu timbru de consum produsele alcoolice și produsele din tutun, cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice, inclusiv ţigaretele electronice de unică folosinţă, preparatele destinate utilizării în cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice de la poziţia tarifară 2404, prevăzute în anexa nr.1 la titlul IV, cu excepţia mărfurilor prevăzute la art.123 alin. (6) lit. a), b) şi e), introduse pe teritoriul Republicii Moldova şi destinate a fi consumate pe teritoriul necontrolat de autorităţile constituţionale.
În același timp, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria) nr.173 din 22.07.2020, Transnistria este parte componentă inalienabilă a Republicii Moldova.
Totodată, luînd în considerație faptul că timbru de acciz este suficient pentru circulația mărfurilor supuse accizului pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar regiunea Transnistreană este considerată ca parte componentă a Republicii Moldova, mărfurile marcate cu timbru de acciz nu sunt supuse marcării suplimentare cu timbru de consum în cazul livrării acestora în regiunea Transnistreană.

The date the answer was added - 23.04.2024

   

Ordin nr. 180, din 02.04.2021

 Este obligatorie marcarea produselor alcoolice și produselor din tutun furnizate întreprinderii din regiunea Transnistreană, cu marcă de consum, dacă aceste produse sunt deja marcate cu timbru de acciz a RM?

Conform art. XV din Legea cu privire la modificarea unor acte normative nr.257 din 16.12.2020, începînd cu 1 mai 2021 se impune condiția marcării cu timbru de consum produselor alcoolice și produselor din tutun prevăzute în anexa nr. 1 la titlul IV, cu excepția mărfurilor prevăzute la art. 123 alin. (6) lit. a), b) și e), introduse pe teritoriul Republicii Moldova și destinate a fi consumate pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale.
    În același timp, conform prevederilor art.3 alin.(2) din Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria) nr.173 din 22.07.2020, Transnistria este parte componentă inalienabilă a Republicii Moldova.
   Totodată, luînd în considerație faptul că timbru de acciz este suficient pentru circulația mărfurilor supuse accizului pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar regiunea Transnistreană este considerată ca parte componentă a Republicii Moldova, mărfurile marcate cu timbru de acciz nu sunt supuse marcării suplimentare cu timbru de consum în cazul livrării acestora în regiunea Transnistreană.

Date of archiving the response - 23.04.2024
STS order number 194, from 09.06.2023

    Potrivit prevederilor art.4 alin.(51) din Legea nr.1054/2000 pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal, sunt supuse marcării cu timbru de consum produsele alcoolice şi produsele din tutun, cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice, inclusiv ţigaretele electronice de unică folosinţă, preparatele destinate utilizării în cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice de la poziţia tarifară 2404, prevăzute în anexa nr.1 la titlul IV, cu excepţia mărfurilor prevăzute la art.123 alin.(6) lit.a), b) şi e), introduse pe teritoriul Republicii Moldova şi destinate a fi consumate pe teritoriul necontrolat de autorităţile constituţionale.
    Astfel, produsele alcoolice și articolele din tutun, cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice, inclusiv ţigaretele electronice de unică folosinţă, preparatele destinate utilizării în cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice de la poziţia tarifară 2404, introduse pe teritoriul Republicii Moldova şi destinate a fi consumate pe teritoriul necontrolat de autorităţile constituţionale, sînt pasibile marcării cu „Timbru de consum”.

The date the answer was added - 12.06.2023

Sînt pasibile marcării сu „Timbru de consum” produsele alcoolice şi articolele din tutun introduse pe teritoriul Republicii Moldova şi destinate a fi consumate pe teritoriul țării, necontrolat de autorităţile constituţionale?

      În rezultatul modificărilor operate în articolul 4 din Legea nr.1054/2000 pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal, prin Legea nr. 257/2020 cu privire la modificarea unor acte normative, produsele alcoolice și articolele din tutun prevăzute în anexa nr.1 la titlul IV al Codului Fiscal, introduse pe teritoriul Republicii Moldova și destinate a fi consumate pe teritoriul țării, necontrolat de autoritățile constituționale ale RM, începând cu 1 mai 2021, sunt pasibile marcării obligatorii cu „Timbru de consum”.
     Astfel, produsele alcoolice și articolele din tutun introduse pe teritoriul Republicii Moldova şi destinate a fi consumate pe teritoriul necontrolat de autorităţile constituţionale, sînt pasibile marcării cu „Timbru de consum”.

Date of archiving the response - 12.06.2023
STS order number 194, from 09.06.2023

     În conformitate cu art.4 alin. (51) din Legea pentru punere în aplicare a Titlului IV al Codului fiscal, modul de procurare, utilizare și aplicare a timbrelor de consum este similiar timbrelor de acciz.
     Modul de procurare şi aplicare a timbrelor de acciz/timbrelor de consum pe produsele din tutun, cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice, inclusiv ţigaretele electronice de unică folosinţă, preparatele destinate utilizării în cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice de la poziţia tarifară 2404, produsele din tutun şi înlocuitorii din tutun (amestecuri fără tutun pe baza frunzei de ceai) de la poziţiile tarifare 240399900 şi 2404 este stabilit prin Hotărîrile Guvernului nr.1427/2007 și nr.1481/2006.
     În acest sens, conform actelor normative menționate obligația marcării cu „Timbru de consum” survine în timpul fabricării producției alcoolice/articolelor din tutun, cartuşelor şi rezervelor pentru ţigaretele electronice, inclusiv ţigaretele electronice de unică folosinţă, preparatelor destinate utilizării în cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice de la poziţia tarifară 2404, produselor din tutun şi înlocuitorii din tutun (amestecuri fără tutun pe baza frunzei de ceai) de la poziţiile tarifare 240399900 şi 2404– până la perfectarea importului acestora pe teritoriul Republicii Moldova.
     Modul de aplicare a timbrelor de consum este prevăzut în anexele la Regulamentele aprobate prin hotărârea menționată.

The date the answer was added - 12.06.2023

Cînd se efectuează marcarea cu „Timbru de consum” a produselor alcoolice şi articolelor din tutun importate şi destinate a fi consumate pe teritoriul necontrolat de autorităţile constituţionale?

     În conformitate cu art.4 alin. (51) din Legea pentru punere în aplicare a Titlului IV al Codului fiscal modul de procurare, utilizare și aplicare a timbrelor de consum este similiar timbrelor de acciz.
     Modul de procurare şi aplicare a timbrelor de acciz pe articolele din tutun și producţia alcoolică este stabilit prin Hotărîrile Guvernului nr.1427/2007 și nr.1481/2006.
    În acest sens, conform actelor normative menționate obligația marcării cu „Timbru de consum” survine în timpul fabricării producției alcoolice/articolelor din tutun – până la perfectarea importului acestora pe teritoriul Republicii Moldova.
     Modul de aplicare a timbrelor de consum este prevăzut în anexele la Regulamentele aprobate prin hotărîrile menționate.

Date of archiving the response - 12.06.2023
STS order number 181, from 19.04.2024

Potrivit art. XVI alineatele (11) și (2) din Legea nr.212/2023 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală) (modificat prin Legea nr.428/2023), prin derogare de la prevederile art.123 alin. (51) din Codul fiscal și de la prevederile art. 24 alin.(11) din Legea nr.278/2007 privind controlul tutunului, se permite, până la 1 iulie 2024, importul sau expedierea din antrepozit fiscal a cartușelor pentru țigarete electronice care conțin lichid cu nicotină, inclusiv a țigaretelor electronice de unică folosință, flacoanelor de reumplere care conțin nicotină destinate cartușelor și țigaretelor electronice de la poziția tarifară 2404, a produselor din tutun și produselor din plante pentru fumat de la pozițiile tarifare 2403 99 900 și 2404, fabricate în anul 2024, dar marcate cu timbru de acciză/timbru de consum emis până la 1 ianuarie 2024.
Produsele din tutun și cele conexe menționate mai sus, importate sau expediate din antrepozitul fiscal, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 212/2023, pot fi comercializate până la 31 decembrie 2025.

The date the answer was added - 23.04.2024

news-events