20 de debutanți ai Serviciului Fiscal de Stat au depus jurămîntul funcționarului fiscal

05/04/2018

Douăzeci de funcționari publici, nou-angajați în cadrul Serviciului Fiscal de Stat au depus, astăzi, 5 aprilie 2018, jurământul funcționarului public. Evenimentul s-a desfășurat în incinta sălii festive a SFS (str. Constantin Tănase 9), iar cu un mesaj de felicitare și susținere în fața tinerei generații fiscale a venit directorul instituției angajatoare. Serghei Pușcuța le-a urat debutanților drum bun în activitatea pe care au încununat-o, reiterându-le sloganul Serviciul Fiscal de Stat: ,,În serviciul contribuabilului”.

De menționat că anterior, cei 20 de noi angajați ai SFS au beneficiat de cursuri de inițiere în domeniul fiscalității care s-au desfășurat în perioada septembrie 2017 -  martie 2018, iar  studiile au avut drept scop să le asigure o integrare mai eficientă în executarea atribuțiilor de serviciu.

Studiile de inițiere au fost organizate în conformitate cu Legea „Cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public” și în temeiul Codului Fiscal, fiind susținute de șefi de direcții din cadrul SFS.

Cursurile au fost divizate în două etape (instruirea teoretică și cea practică) care au contribuit la dezvoltarea competențelor, abilităților și aptitudinilor funcționarilor, necesare pentru îndeplinirea funcției publice.

Totodată, cei 20 de funcționari au fost instruiți și de Direcția securitate internă și anticorupție a SFS referitor la integritate, cod de etică și conduită profesională.

NOTĂ: tinerii angajați au studii superioare în domeniul economiei, au fost angajați în bază de concurs și dețin funcții de inspectori din cadrul subdiviziunilor control fiscal și administrarea contribuabililor.

Galeria foto a noutății:

Similar news

MESAJ DE FELICITARE !  <br>Ziua internațională a contabilului
04/04/2018
MESAJ DE FELICITARE ! <br>Ziua internațională a contabilului
VENITURILE BUGETULUI PUBLIC NAȚIONAL ÎN PROFIL REGIONAL
04/04/2018
VENITURILE BUGETULUI PUBLIC NAȚIONAL ÎN PROFIL REGIONAL
Rezultate înregistrate în premieră la capitolul încasărilor administrate de Serviciul Fiscal de Stat în primul trimestru al anului curent: 8,95 miliarde lei acumulate la Bugetul public național - creștere cu 1,45 miliarde lei față de perioadă similară a anului precedent
02/04/2018

7 ani de fondare a revistei „Monitorul Fiscal FISC.MD” – Mesaj de felicitare din partea Serviciului Fiscal de Stat
30/03/2018
7 ani de fondare a revistei „Monitorul Fiscal FISC.MD” – Mesaj de felicitare din partea Serviciului Fiscal de Stat
news-events