Directorul Serviciului Fiscal de Stat, dl Petru Rotaru a participat astăzi la o întrevedere cu ministra Finanțelor a Republicii Polonia, dna Magdalena Rzeczkowska, alături de ministra Finanțelor a Republicii Moldova, dna Veronica Sirețeanu și secretara de Stat, dna Olga Golban.
Discuțiile au vizat subiecte de fiscalitate, în contextul semnării Memorandumului de Înțelegere privind cooperarea tehnică între Ministerele de Finanțe din Republica Moldova și Republica Polonia, document care va extinde relațiile de cooperare dintre cele două autorități pe subiecte de interes comun pe dimensiunea finanțelor publice, inclusiv componenta fiscală.
Ministra Veronica Sirețeanu a menționat că, obiectivul Ministerului Finanțelor și al autorităților din subordine este de a livra servicii la cel mai înalt nivel pentru contribuabili, inclusiv prin implementarea soluțiilor digitale performante precum și eliminarea barierelor în interacțiunea dintre instituțiile statului și contribuabil.
La rândul său, directorul SFS a declarat că autoritatea fiscală este lider la capitolul digitalizare, oferind un număr considerabil de servicii în format electronic: „Dezvoltarea sistemelor informaționale este și pentru noi o provocare. Expertiza Poloniei în acest este una necesară și suntem siguri că schimbul de experiență și bune practici ne va ajuta foarte mult în realizarea obiectivelor stabilite”.
De asemenea, dl Rotaru a informat despre faptul că, Serviciul Fiscal de Stat pune un accent deosebit pe promovarea conformării voluntare, în detrimentul activităților de control.
„În primul semestru al anului 2023, autoritatea fiscală a intensificat acțiunile de conformare voluntară a contribuabililor la respectarea legislației fiscale, inclusiv prin majorarea numărului de vizite fiscale cu circa 80%. În context, a fost înregistrată o reducere semnificativă de circa 57% a numărului controalelor fiscale efectuate. Rezultativitatea controalelor fiscale efectuate constituie 99,4%. Totodată, pe fundalul diminuării numărului controalelor fiscale, ponderea sumelor încasate din totalul obligațiilor fiscale calculate în cadrul controalelor efectuate s-a majorat cu 52% față de perioada similară a anului 2022, ceea ce vorbește despre eficientizarea acțiunilor de control desfășurate, inclusiv planificarea lor, raportate la costurile de administrare fiscală suportate de instituție în acest sens”, a adăugat directorul SFS.
În context, ministra Finanțelor a Republicii Polonia, dna Magdalena Rzeczkowska a menționat disponibilitatea instituției sale de a oferi tot suportul pe domenii cum ar fi modernizarea sistemelor informaționale, precum și expertiza necesară aferent sporirii gradului de conformare voluntară a contribuabililor, respectiv creșterea semnificativă a încasărilor la buget.