Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Basarabeasca, pe parcursul perioadei 12 -30 noiembrie 2015, a întreprins un şir de acţiuni ce ţin de popularizarea legislaţiei fiscale, conformarea benevolă, creșterea civismului fiscal şi combaterea evaziunilor fiscale, prin efectuarea a trei inspecții în teritoriul administrat. În cadrul inspecțiilor s-au depistat 10 cazuri de activitate ilicită, prin desfășurarea activității de întreprinzător fără înregistrare la Camera de Înregistrare sau la un alt organ abilitat prin Lege, cu întocmirea a 10 procese-verbale, conform art. 263alin(1) din Codul Contravenţional al RM, pentru aplicarea ulterioară a sancțiunilor, în mărime de 4 mii lei. Pentru micșorarea restanţelor şi majorarea acumulării de venituri la BPN, la data de 19.11.2015 IFS Basarabeasca a desfășurat o licitație cu strigare de realizare a bunurilor sechestrate, fiind realizat un obiect în sumă de 550,0 mii lei. În perioada de referință, au fost înaintate 48 de dispoziții incaso, cu încasarea sumei de 10,2 mii lei, și s-au ridicat mijloace băneşti în numerar, de la trei agenți economici, în sumă de 2,8 mii lei. La data de 25.11.2015, Inspectoratul Fiscal de Stat raionul Basarabeasca, în scopul asigurării administrării fiscale corecte şi eficiente a impozitelor şi taxelor locale şi acumulării veniturilor la toate bugetele, a organizat un seminar cu agenţii economici cu tematica “Modul de calculare a uzurii în scopuri fiscale”. La eveniment participanții au fost familiarizați cu prevederile Indicației IFPS, nr.76, din 03.11.2015, ”Cu privire la formularele tipizate de documente primare cu regim special”, fiind specificat că, începând cu 01.01.2016, Serviciul Fiscal de Stat nu va mai asigura contribuabilii cu formulare tipizate de documente primare cu regim special, și fiind atenționați despre posibilitatea imprimării de sine stătător a formularelor tipizate de documente primare cu regim special și utilizarea Serviciului electronic SIA ,,e-Factura”. În scopul popularizării legislaţiei fiscale, la seminar au fost invitaţi și agenții economici nou-înregistraţi, cărora li s-au oferit informaţii despre inițierea şi gestionarea afacerii, despre aspectele fiscale şi juridice din legislaţia muncii și li s-a vorbit despre respectarea legislăţiei în vigoare. Concomitent, celor prezenți li s-a propus să utilizeze serviciile electronice ale Serviciului Fiscal de Stat.Foto: curentul.md