IFS Basarabeasca promovează serviciile electronice ale SFS

03/12/2015
     Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Basarabeasca, pe parcursul perioadei  12 -30 noiembrie 2015, a întreprins un şir de acţiuni ce ţin de popularizarea legislaţiei fiscale, conformarea benevolă, creșterea civismului fiscal şi combaterea evaziunilor fiscale, prin  efectuarea a trei  inspecții în teritoriul administrat. În cadrul inspecțiilor s-au depistat 10 cazuri de activitate ilicită, prin desfășurarea activității de întreprinzător fără înregistrare la Camera de Înregistrare sau la un alt organ abilitat prin Lege, cu întocmirea a 10 procese-verbale, conform art. 263alin(1) din Codul Contravenţional al RM, pentru aplicarea ulterioară a sancțiunilor,  în mărime de 4 mii lei.      Pentru micșorarea restanţelor şi majorarea acumulării de venituri la BPN, la data de 19.11.2015 IFS Basarabeasca a desfășurat o licitație cu strigare de realizare a bunurilor sechestrate, fiind realizat un obiect în sumă de 550,0 mii lei. În perioada de referință, au fost înaintate 48 de dispoziții incaso,  cu încasarea sumei de  10,2 mii lei, și s-au ridicat mijloace băneşti în numerar, de la trei agenți economici, în sumă de 2,8 mii lei.      La data de 25.11.2015, Inspectoratul Fiscal de Stat raionul Basarabeasca, în scopul  asigurării administrării fiscale corecte şi eficiente a impozitelor şi taxelor locale   şi  acumulării veniturilor la toate bugetele,  a organizat un seminar cu  agenţii economici cu tematica “Modul de calculare a uzurii în scopuri fiscale”. La eveniment participanții au fost familiarizați cu prevederile Indicației  IFPS, nr.76, din 03.11.2015, ”Cu privire la formularele tipizate de documente primare cu regim special”, fiind specificat că, începând cu  01.01.2016,  Serviciul Fiscal de Stat nu va mai  asigura contribuabilii cu formulare tipizate de documente  primare cu regim special, și fiind atenționați despre posibilitatea imprimării de sine stătător a formularelor tipizate de documente primare cu regim special și utilizarea Serviciului electronic SIA ,,e-Factura”. În scopul popularizării legislaţiei fiscale, la seminar au fost invitaţi și agenții economici nou-înregistraţi, cărora li s-au oferit informaţii despre inițierea şi gestionarea afacerii, despre aspectele fiscale şi juridice din legislaţia muncii și li s-a vorbit despre respectarea legislăţiei în vigoare.  Concomitent, celor prezenți li s-a propus să utilizeze serviciile  electronice ale Serviciului Fiscal de Stat.Foto: curentul.md

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events