Direcția securitate internă și anticorupție a SFS, urmărind scopuri de instruire, în perioada 07.06.2016-30.09.2016, de comun cu Centrul Național Anticorupție, a organizat o serie de seminare cu genericul:
Considerațiuni generale privind integritatea angajaților Serviciului Fiscal de Stat. Ele s-au desfășurat în cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, implicând participarea a 255 de funcționari fiscali. Drept locații – IFPS și IFS Chișinău în capitală, de asemenea, IFS pe mun. Bălți, IFS UTA Găgăuzia, IFS Cahul, IFS Ștefan Vodă. Este de menționat că în cadrul discuțiilor cu funcționarii fiscali, aceștia au salutat și s-au arătat mulțumiți de prestația seminarelor. La fel, ei au solicitat ca asemenea acțiuni organizate de către IFPS, să fie mai frecvente (pe diferite subiecte).
Conducerea IFPS și CNA remarcă importanța conjugării eforturilor pentru asigurarea prevenirii actelor de corupție sau faptelor de comportament cu elemente de corupție în activitatea angajaților SFS și susține organizarea unor astfel de acțiuni de instruire.
Foto: www.fisc.md