Întrebare transmisă în arhivă.
Modificare operată în Baza generalizată a practicii
fiscale în conformitate cu modificările efectuate în Codul fiscal prin Legea
nr.60 din 23.04.2020, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 108-109 din 25.04.2020,
în vigoare din 01.01.2021.
Care este termenul de achitare şi în care buget se achită taxa pentru lemnul eliberat pe picior?
Beneficiarii forestieri persoane juridice şi fizice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare achită taxa pentru lemnul eliberat pe picior în bugetul unităților administrativ-teritoriale trimestrial, pînă la data de 25 a lunii următoare trimestrului de gestiune (art. 333 alin. (1) din Codul fiscal).
Beneficiarii forestieri persoane fizice rezidente care nu practică activitate de întreprinzător achită taxa pînă la obţinerea autorizaţiei corespunzătoare (autorizaţia de exploatare a pădurii sau biletul silvic), eliberate de organele gospodăriei silvice (art. 333 alin. (2) din Codul fiscal).