Arhiva Ordin SFS nr. 512, din 28.09.2018
În conformitate cu punctul 3 din Regulamentul privind modul de aplicare a facilităţilor fiscale şi vamale la importul şi/sau livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor şi serviciilor destinate proiectelor de asistenţă tehnică şi investiţională în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor internationale la care Republica Moldova este parte, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.246 din 8 aprilie 2010, la livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor şi serviciilor destinate proiectelor de asistenţă tehnică şi proiectelor de asistenţă investiţională, subiecţii impozabili livrează pe teritoriul republicii mărfuri şi servicii în baza următoarelor documente:Confirmarea livrărilor respective se va efectua prin contractele încheiate între unităţile administrativ-teritoriale, agenţiile de implementare şi agenţii economici privind executarea lucrărilor finanţate din sursele FISM, precum şi prin facturile fiscale, eliberate pentru volumul de lucrări executate şi documentele în baza cărora acestea sînt eliberate (actele de îndeplinire a lucrărilor).
Data adăugării răspunsului - 02.12.2011