Potrivit prevederilor art. 343 din Codul fiscal, de taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova sînt scutite persoanele cu dizabilităţi ale aparatului locomotor posesoare de autovehicule.
Totodată menționăm și faptul, că reieșind din prevederile art. 338 alin. (2) din Codul fiscal, posesorii de tractoare şi remorci folosite în activitatea agricolă; posesorii de autovehicule pentru transportul în comun pe fir electric și posesorii autovehiculelor din dotarea forţei militare străine, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, nu reprezintă subiecți ai taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova.
Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.304 din 30.11.2018, în vigoare de la data 01.01.2019].
.
Data adăugării răspunsului - 13.03.2018 Potrivit art. 343 din Codul fiscal, persoanele cu dizabilităţi ale aparatului locomotor posesoare de autovehicule sînt scutite de achitarea taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova.
Persoană cu dizabilităţi locomotorii – persoană cu deficiențe ale aparatului locomotor, stabilite în anexa nr. 3 la Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi de plată a compensației pentru serviciile de transport, deficiențe care, în interacțiune cu diverse obstacole, pot îngrădi participarea ei deplină şi eficientă la viața societății în condiţii de egalitate cu celelalte persoane (pct. 1 subpunctul 2 al Anexei nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr. 1413 din 27 decembrie 2016).
Certificatul de încadrare în grad de dizabilitate este eliberat de către Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă, în baza Hotărârii Guvernului nr. 357 din 18.04.2018, cu privire la determinarea dizabilității.
Astfel, persoanele cu dizabilități ale aparatului locomotor sînt scutite de taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova în cazul în care concomitent: a)sunt proprietarii automobilului; b)dețin certificatul de încadrare în grad de dizabilitate.