Ordin SFS nr. 270, din 16.08.2017
Taxa pentru plasarea publicității se achită de către contribuabili, trimestrial, în termen de pînă la 25 a lunii imediat următoare trimestrului gestionar la contul trezorerial de venituri al bugetului unității administrativ-teritoriale.
Întreprinzătorii individuali, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, achită taxa de plasare a publicității la contul trezorerial de venituri al bugetului unității administrativ-teritoriale, în termen de pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune (art. 292 alin. (1) din Codul fiscal).