Ordinul SFS nr. 568 din 09-11-2021

  • 6 Taxele locale
  • 6.6 Taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii
  • 6.6.5 Calcularea taxei

Pentru care perioadă apare obligația de calculare și achitare a taxei pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii în cazul în care activitatea de comerţ prin intermediul unității de comerț a fost condiționată de o anumită perioadă de valabilitate a contractului de locațiune a spațiului, dacă după expirarea perioadei respective activitatea de comerț a încetat? 

    Obiect al impunerii la taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii (în continuare - taxa), conform art. 291 alin. (1) lit. e) al Codului fiscal, îl constituie unităţile care, conform Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei, corespund activităţilor expuse în anexa nr. 1 la Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerţul interior (în continuare - Lege).
    Unitatea (spaţiul/structura/teritoriul/dispozitivul) amenajată/instalată conform specificului activităţii de comerţ prin care se desfăşoară activitatea de comerţ constituie unitate comercială (art. 3 al Legii).
    Pentru fiecare unitate comercială în cadrul căreia se desfăşoară activitate de comerţ, comercianţii achită taxă pentru unităţile comerciale şi pentru prestări de servicii în conformitate cu legislaţia fiscală (art. 177 alin. (1) al Legii).
     Activitatea de comerţ este condiţionată de depunerea notificării în comerţ de către persoana înregistrată în condiţiile legii (art. 14 alin. (1) al Legii).
     Activitatea de comerţ nu este limitată în timp, cu excepția cazurilor expuse în art. 173 alin. (1) al Legii.
  Potrivit prevederilor art. 293 al CF, taxa se calculează de sine stătător de către subiecții impunerii din ziua indicată de către autoritatea administraţiei publice locale în autorizaţiile/notificările/coordonările corespunzătoare, eliberate de către aceasta şi pînă în ziua în care termenul de valabilitate a autorizaţiilor/notificărilor/coordonărilor a expirat sau acestea au fost suspendate, anulate, retrase în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
    Astfel, reieșind din faptul că taxa urmează a fi calculată și achitată pentru intrega perioada de desfășurare a activității de comerț prin intermediul unității comerciale, în cazul în care după expirarea perioadei de valabilitate a contractului de locațiune a spațiului activitatea de comerţ nu s-a desfășurat, pentru perioada respectivă obligația de calculare și achitare a taxei nu apare.

news-events