În condițiile prevederilor art.18 lit. j) din Codul fiscal, în venitul brut se include venitul rezultat din neachitarea datoriei de către agentul economic, cu excepția cazurilor cînd formarea acestei datorii este o urmare a insolvabilității contribuabilului.
     Concomitent, în conformitate cu prevederile art. 54² alin. (1) și alin. (3) din Codul fiscal, obiect al impunerii este venitul determinat conform contabilității financiare, obținut în perioada fiscală de declarare cu excepția veniturilor prevăzute la art. 20 din Codul fiscal.
    Totodată, potrivit prevederilor SNC „Prezentarea Situațiilor Financiare”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 118/2013, venituri reprezintă creșteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora sau a diminuării datoriilor care au drept rezultat creșteri ale capitalului propriu, cu excepția celor legate de contribuțiile proprietarilor.
    Concomitent, pct. 39 din SNC "Capital propriu și datorii" stabilește că decontarea datoriilor se efectuează:
    1) la renunţarea creditorului la drepturile sale;
    2) la privarea creditorului de drepturile sale, inclusiv la expirarea termenului de prescripţie a datoriilor;
    3) în alte cazuri prevăzute de legislaţie.
    Decontarea datoriilor se contabilizează ca diminuare a datoriilor şi majorare a veniturilor curente.
    De asemenea, potrivit ,,Planului general de conturi contabile”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 119/2013, veniturile curente ale entității care cuprind veniturile din activitatea operaţională şi veniturile din alte activități se reflectată la clasa a 6 „Venituri”.
    Astfel, obiect al impunerii pentru agenții economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (SIMM) reprezintă venitul determinat conform contabilității financiare, cu excepția veniturilor prevăzute la art.20 din Codul fiscal.