Ordinul SFS nr. 54 din 06-02-2025

  • 29 Impozitul pe venit
  • 29.1 Persoane juridice şi fizice ce practică activitate de întreprinzător
  • 29.1.7 Reţinerea impozitului la sursa de plată
  • 29.1.7.1 Reținerea impozitului pe venit din salariu, servicii prestate și lucrări efectuate (art. 88 CF)

29.1.7.1.38

În ce mod urmează a fi impozitate veniturile obținute în baza raporturilor de mandat dintre persoana juridică și administrator?

      Conform art.1476 alin.(1) din Codul civil, mandantul este obligat să plătească mandatarului remunerație numai în cazurile prevăzute de lege sau de contract.
     Totodată, potrivit art.88 alin.(6) din Codul fiscal, raporturile de mandat dintre persoana juridică și administrator se recunosc în scopuri fiscale drept raporturi de muncă și se impozitează similar salariului.
     Calcularea, reţinerea şi achitarea la buget a impozitului pe venit reţinut din salariu se efectuează conform Regulamentului cu privire la reținerea impozitului pe venit din salariu și din alte plăți efectuate de către angajator în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător, aferente muncii prestate, aprobat prin HG nr.697/2014.
      Astfel, veniturile obținute în baza raporturilor de mandat dintre persoana juridică și administrator se vor impozita similar salariului la cota de 12%, potrivit art. 15 lit. a) din Codul fiscal.
     Suma plății efectuate, precum și suma impozitului reținut din aceasta se vor reflecta în Declarația privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală şi a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21), în rândul cu codul 11, la codul sursei de venit „SAL”, care se prezintă Serviciului Fiscal de Stat până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plățile.

news-events