Ordinul SFS nr. 53 din 05-02-2018

  • 31 Metodologia controlului
  • 31.6 Metodologia şi procedurile de control

31.6.7

În care cazuri documentele contabile pot fi nimicite sau transmise Fondului Arhivistic al Republicii Moldova?

    Activitatea contribuabilului va fi supusă controlului din partea Serviciului Fiscal de Stat sau alte organe cu atribuții de administrare fiscală, la determinarea obligațiilor fiscale se vor solicita documentele contabile a căror termene de prescripție se determina în cel mult 4 ani, conform prevederilor art. 264 alin. (1) din Codul fiscal.
   Termenul de prescripţie nu se extinde asupra impozitului, taxei, majorării de întîrziere (penalităţii) sau sancţiunilor fiscale aferente unui impozit, unei taxe concrete dacă darea de seamă fiscală care stabileşte obligaţia fiscală conţine informaţii ce induc în eroare sau reflectă fapte ce constituie infracţiuni fiscale ori nu a fost prezentată.
    În cazul în care contribuabilul va solicita compensarea ori restituirea sumelor plătite în plus conform termenului de prescripție prevăzut la art. 266 din Codul fiscal, în termen de 6 ani din data efectuării și/sau apariției lor, Serviciului Fiscal de Stat poate repune în termen şi accepta cererea de compensare şi/sau de restituire a sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite dacă contribuabilul prezintă dovezi privind imposibilitatea respectării termenului de prescripţie de 6 ani.
     Concomitent, menționăm că prin Ordinul nr. 57 din 27 iulie 2016 al Serviciului de Stat de Arhivă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 247-255 ( 5680-5688) din 5 august 2016), a fost aprobat Indicatorul documentelor – tip și termenelor lor de păstrare pentru organele administrației publice, pentru instituțiile, organizațiile și întreprinderile Republicii Moldova, întocmit în conformitate cu prevederile Legii privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova nr. 880-XII din 22 ianuarie 1992. Indicatorul prevede termenul de păstrare a documentelor pentru fiecare tip de document.
   În redacția actuală a acestui Indicator și în Instrucțiune a fost exclusă prevederea conform căreia documentele contabile pot fi acceptate spre nimicire doar în situația în care contribuabilul a fost supus controlului fiscal pentru perioada respectivă.
    Totodată, articolul 228 din Indicator prevede păstrarea documentelor primare pentru perioada de 6 ani care justifică efectuarea operaţiunilor economice: documente primare cu regim special (factură, factura fiscală, act de achiziţie a mărfurilor, act de achiziţie a serviciilor de locaţiune şi a cheltuielilor aferente, borderou de achiziţii, etc.) şi alte documente primare (documente bancare, acte de primire-predare, deconturi de avans, etc.) în instituțiile – surse de completarea Fondului Arhivistic al Republicii Moldova.
   Respectiv, documentele contabile care fac parte din Fondul arhivistic de stat pînă la transmiterea lor spre păstrare permanentă în arhivele de stat se vor păstra în mod obligatoriu la contribuabil pentru perioada de 6 ani (fiscali).
    Contribuabilul la care a expirat termenul de păstrare a documentelor contabile chiar dacă nu a fost efectuat controlul fiscal, este în drept să inițieze procedura de nimicire și/sau remitere a documentelor Fondului Arhivistic conform termenului și în modul stabilit în prevederile Indicatorului documentelor-tip, aprobat prin Ordinul nr.57 din 27 iulie 2016 al Serviciului de Stat de Arhivă.

news-events