Ordinul SFS nr. 688 din 19-12-2018

  • 29 Impozitul pe venit
  • 29.1 Persoane juridice şi fizice ce practică activitate de întreprinzător
  • 29.1.3 Deducerile aferente activităţii de întreprinzător
  • 29.1.3.2 Cheltuielile de delegare, reprezentanță, de asigurare (art. 24 alin. (3) și (20) CF)
În ce mărime pot fi deduse de către entitatea antrenată în rutele auto, diurnele calculate salariatului delegat peste hotarele Republicii Moldova?
       Potrivit prevederilor art.24 alin(3) din Codul fiscal, deducerea cheltuielilor de delegaţii a agenţilor economici se permite în limitele stabilite de Hotărîrea Guvernul nr.10 din 05.01.2012.         
      În conformitate cu pct.31 lit.c) din Regulamentul cu privire la delegarea salariaţilor entităţilor din Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea menționată, în cazul aflării salariatului peste hotare peste 24 ore, şoferilor, expeditorilor auto, ghizilor şi altor salariaţi antrenaţi în rutele traficului auto internaţional de mărfuri şi călători li se plătesc diurne în modul general stabilit de Regulamentul menţionat.         
      Cheltuielile de deplasare, în cazul descărcării pe teritoriul unei ţări şi a încărcării pe teritoriul altei ţări, se achită în mărime de 50% din suma cheltuielilor de deplasare stabilite pentru fiecare dintre aceste ţări.
      Potrivit punctelor 6, 10 şi 11 din Regulamentul menţionat, delegarea salariatului se efectuează de către conducătorul entităţii sau altă persoană împuternicită prin aprobarea ordinului, cu indicarea scopului şi a termenului delegării, precum şi a ţării gazdă.         
      Termenul delegării salariaţilor se determină de către conducătorii entităţilor în conformitate cu Codul muncii al Republicii Moldova.         
      Compensarea cheltuielilor de deplasare se efectuează pentru zilele aflării efective în deplasare, inclusiv pentru ziua plecării şi ziua sosirii, determinate conform menţiunilor în ordinul de deplasare şi în documentele de călătorie prezentate, în limitele termenului pentru care salariatul a fost delegat.
       Astfel, în conformitate cu prevederile art.24 alin. (3) din Codul fiscal, deducerea cheltuielilor de delegații se permite în limitele stabilite de pct.31 din Hotărîrea menţionată.
  • 29 Impozitul pe venit
  • 29.1 Persoane juridice şi fizice ce practică activitate de întreprinzător
  • 29.1.3 Deducerile aferente activităţii de întreprinzător
  • 29.1.3.2 Cheltuielile de delegare, reprezentanță, de asigurare (art. 24 alin. (3) și (20) CF)
În ce mărime urmează a fi dedus suplimentul la salariul tarifar (de funcţie) calculat salariatului delegat pe teritoriul republicii pentru executarea lucrărilor de montaj şi construcţie?
     În conformitate cu prevederile pct.28 din Regulamentul cu privire la delegarea salariaţilor entităţilor din Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernul nr.10 din 05.01.2012, muncitorilor, conducătorilor şi specialiştilor entităţilor, delegaţi în teritoriul Republicii Moldova pentru executarea lucrărilor în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor electronice şi poştale, lucrărilor de montaj, ajustare, construcţie, reparaţie şi restaurare, în locul diurnelor li se plăteşte, în modul stabilit, un supliment la salariul tarifar (de funcţie) în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.632 din 24 august 1994.         
      Potrivit pct.8 şi 11 din Regulamentul, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 632 din 24.08.94, suplimentul pentru caracterul mobil al lucrărilor executate de muncitorii organizaţiei de construcţie (subdiviziunii ei), transferaţi în altă localitate, se plăteşte pe un termen de pînă la 3 ani şi se stabileşte în mărime de 30 la sută din salariul tarifar (salariul de funcţie), fără a se lua în calcul coeficienţii şi plăţile suplimentare, care însă nu va depăşi diurnile plătite pentru deplasări de serviciu.         
    Totodată, prevederile pct.21 şi 22 stabilesc că, suplimentele plătite în mărimile prevăzute de Regulamentul dat nu se iau în considerare la calcularea salariului mediu şi la calcularea cotizaţiilor pentru asigurări sociale de stat şi sînt neimpozabile, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Lucrătorilor, cărora în baza Regulamentului menţionat, li s-au stabilit suplimente nu li se plătesc diurnele prevăzute pentru deplasări.         
     Astfel, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător, iar prevederile alin. (3) al aceluiași articol stabilesc că, deducerea cheltuielilor de delegații se permite în limitele stabilite de Hotărîrea Guvernului nr.632 din 24 august 1994.
  • 29 Impozitul pe venit
  • 29.6 Norme speciale privind determinarea impozitului pe venit de către întreprinzătorul individual și persoana fizică pentru perioada fiscală 2018
Care este modalitatea de prezentare a dării de seamă anuale (forma UNIF) pentru perioada fiscală 2018?
        Pentru determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit din activitate pentru perioada fiscală 2018, Întreprinzătorul individual (numărul de salariaţi până la 3 persoane) prezintă darea de seamă unificată distinct, după cum urmează:
a)Darea de seamă unificată (formularul UNIF14) aprobată prin Ordinul IFPS nr.1804 din 30.12.2014, conform cotelor stabilite la art.15 lit.a) din Codul fiscal – pentru etapa I;
b)Darea de seamă fiscală unificată (formularul UNIF 18) aprobată conform Ordinului SFS nr.456 din 08.09.2018, conform cotelor stabilite la art.15 lit.a) din Codul fiscal - pentru etapa II.
  • 29 Impozitul pe venit
  • 29.1 Persoane juridice şi fizice ce practică activitate de întreprinzător
  • 29.1.7 Reţinerea impozitului la sursa de plată
  • 29.1.7.1 Reținerea impozitului pe venit din salariu, servicii prestate și lucrări efectuate (art. 88 CF)
Se va reține impozitul pe venit din suplimentul la salariul tarifar (de funcţie) a salariatului delegat pe teritoriul republicii pentru executarea lucrărilor de montaj şi construcţie?

Conform prevederilor pct.21 din Regulamentul cu privire la modul şi mărimile de compensare a cheltuielilor în cazul repartizării lucrătorilor din întreprinderi şi organizaţii în vederea executării lucrărilor de montaj, reglare, construcţie, reparaţie şi restaurare, precum şi a cheltuielilor necesare pentru lucrările cu un caracter mobil şi ambulant şi cele executate prin metoda de schimb, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 632 din 24.08.94, suplimentele plătite în mărimile prevăzute de Regulamentul dat nu se iau în considerare la calcularea salariului mediu şi sînt neimpozabile, în conformitate cu legislaţia în vigoare.         

Prin urmare, din suma suplimentului la salariul tarifar (de funcţie), achitată salariatului delegat pe teritoriul republicii, reținerea impozitului pe venit la sursa de plată nu se efectuează.

news-events