Ordinul SFS nr. 878 din 31-10-2011

  • 1 Dispoziții generale
  • 1.1 Noţiuni generale

1.1.5

Care persoane în scopuri fiscale, sunt stabilite în calitate de rezidenţi ai Republicii Moldova?

       Potrivit art. 5 pct. 5) din Codul fiscal, rezidentul este:
a) orice persoană fizică care corespunde uneia din cerinţele de mai jos:
i) are domiciliu permanent în Republica Moldova, inclusiv:
- se află la tratament sau la odihnă, sau la învăţătură, sau în deplasare peste hotare;
- este persoană cu funcţii de răspundere a Republicii Moldova, aflată în exerciţiul funcţiunii peste hotare;
ii) se află în Republica Moldova cel puţin 183 de zile pe parcursul anului fiscal;
b) orice persoană juridică sau formă organizatorică cu statut de persoană fizică a cărei activitate este organizată sau gestionată în Republica Moldova ori al cărei loc de bază de desfăşurare a activităţii este Republica Moldova.

  • 1 Dispoziții generale
  • 1.1 Noţiuni generale

1.1.3

Cine se atribuie către persoanа fizică , în scopuri fiscale?

       Potrivit art. 5 pct. 3) din Codul fiscal, persoană fizică este:
a) cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin, apatrid;
b) forma organizatorică cu statut de persoană fizică, potrivit legislaţiei, inclusiv întreprinzătorul individual, gospodăria ţărănească (de fermier), dacă Codul Fiscal nu prevede altfel.

  • 1 Dispoziții generale
  • 1.1 Noţiuni generale

1.1.20

Cine este agentul cu statut dependent?

      Potrivit art. 5 pct. 34) din Codul fiscal, agentul cu statut dependent este orice persoană care, în baza contractului cu un nerezident:
      a) reprezintă interesele nerezidentului în Republica Moldova;
      b) acţionează în Republica Moldova în numele acestui nerezident;
    c) are şi, de regulă, utilizează în Republica Moldova împuternicirea de a încheia contracte sau de a coordona condiţiile lor esenţiale în numele nerezidentului, creînd în urma acestora consecinţe juridice pentru nerezidentul dat.

  • 1 Dispoziții generale
  • 1.1 Noţiuni generale

1.1.11

Ce reprezintă o organizaţie necomercială?
Potrivit art. 5 pct.14) din Codul fiscal, organizaţie necomercială este persoană juridică a cărei activitate nu are drept scop obţinerea venitului şi care nu foloseşte vreo parte din proprietate sau din venit în interesele vreunui membru al organizaţiei, ale unui fondator sau ale unei persoane particulare.
  • 1 Dispoziții generale
  • 1.1 Noţiuni generale

1.1.8

Ce reprezintă o gospodărie ţărănească (de fermier)?
Potrivit art. 5 pct.8) din Codul fiscal, gospodărie ţărănească (de fermier) este întreprindere agricolă, cu statut de persoană fizică, constituită în conformitate cu legislaţia.
  • 1 Dispoziții generale
  • 1.1 Noţiuni generale

1.1.13

Ce este activitate de întreprinzător, afacere (business) ?
Potrivit art. 5 pct.16) din Codul fiscal, activitate de întreprinzător, afacere (business) este orice activitate conform legislaţiei, cu excepţia muncii efectuate în baza contractului (acordului) de muncă, desfăşurată de către o persoană, avînd drept scop obţinerea venitului, sau, în urma desfăşurării căreia, indiferent de scopul activităţii, se obţine venit.
  • 1 Dispoziții generale
  • 1.1 Noţiuni generale

1.1.1

Ce se înţelege prin noţiunea de „persoană” în scopul impozitării?
Potrivit art. 5 pct. 1) din Codul fiscal, persoana, în scopul impozitării, este orice persoană fizică sau juridică.
  • 1 Dispoziții generale
  • 1.1 Noţiuni generale

1.1.6

Care persoane sunt stabilite în calitate de nerezidenţi ai Republicii Moldova în scopuri fiscale?

       Potrivit art. 5 pct. 6) din Codul fiscal, nerezident este:
a) orice persoană fizică care nu este rezident şi se află în Republica Moldova:
- în calitate de persoană cu statut diplomatic sau consular ori în calitate de membru al familiei unei asemenea persoane;
- în calitate de colaborator al unei organizaţii internaţionale, create în baza tratatului internaţional la care Republica Moldova este parte, sau în calitate de membru al familiei unui asemenea colaborator;
- la tratament sau la odihnă, sau la învăţătură, sau în deplasare, dacă această persoană fizică s-a aflat în Republica Moldova exclusiv în aceste scopuri;
- exclusiv în scopul trecerii dintr-un stat străin în alt stat străin prin teritoriul Republicii Moldova (trecere tranzit);
b) orice persoană juridică sau formă organizatorică cu statut de persoană fizică a cărei activitate nu este organizată sau gestionată în Republica Moldova ori al cărei loc de bază de desfăşurare a activităţii nu este Republica Moldova.

  • 1 Dispoziții generale
  • 1.1 Noţiuni generale

1.1.9

Cine poate fi calificat ca persoană interdependentă?

       Potrivit art. 5 pct. 12) din Codul fiscal, persoană interdependentă este membru al familiei contribuabilului sau persoana care controlează contribuabilul, este controlat de contribuabil sau se află împreună cu acesta sub controlul unui terţ. Astfel, delimităm:
a) familia contribuabilului include: soţia (soţul) contribuabilului; părinţii contribuabilului; copiii contribuabilului şi soţii (soţiile) lor; bunicii contribuabilului; nepoţii (nepoatele) contribuabilului şi soţiile (soţii) lor; fraţii şi surorile contribuabilului şi soţiile (soţii) lor; străbunicii contribuabilului; strănepoţii contribuabilului şi soţii (soţiile) lor; fraţii şi surorile părinţilor contribuabilului şi soţiile (soţii) lor; nepoţii (nepoatele) contribuabilului de pe frate (soră) şi soţiile (soţii) lor; fraţii şi surorile bunicilor contribuabilului şi soţiile (soţii) lor; copiii fraţilor şi surorilor părinţilor contribuabilului şi soţiile (soţii) lor; copiii nepoţilor (nepoatelor) contribuabilului de pe frate (soră) şi soţii (soţiile) lor; precum şi persoanele enumerate din partea soţiei (soţului) contribuabilului;
b) prin control se înţelege posesia (directă sau prin una ori mai multe persoane interdependente) a cel puţin 50% din capitalul sau din drepturile de vot ale unei persoane. În acest caz, persoana fizică este considerată posesor al tuturor cotelor de participaţie în capital, cote ce aparţin, în mod direct sau indirect, membrilor familiei sale.

  • 1 Dispoziții generale
  • 1.1 Noţiuni generale

1.1.7

Cine este întreprinzător individual?
Potrivit art. 5 pct.7) din Codul fiscal, întreprinzător individual este persoana fizică, înregistrată în modul stabilit, care desfăşoară activitate de întreprinzător fără a constitui o persoană juridică.
  • 1 Dispoziții generale
  • 1.1 Noţiuni generale

1.1.2

Cine se atribuie către contribuabil (subiect al impunerii)?

       Potrivit art. 5 pct. 2) din Codul fiscal, contribuabil (subiect al impunerii) este persoană care, conform legislaţiei fiscale, este obligată să calculeze şi/sau să achite la buget orice impozite şi taxe, penalităţile şi amenzile respective; persoană care, conform legislaţiei fiscale, este obligată să reţină sau să perceapă de la altă persoană şi să achite la buget plăţile indicate.

  • 1 Dispoziții generale
  • 1.1 Noţiuni generale

1.1.10

Cine poate fi atribuit către un agent economic?
Potrivit art. 5 pct.13) din Codul fiscal, agentul economic este orice persoană ce desfăşoară activitate de întreprinzător.
  • 1 Dispoziții generale
  • 1.1 Noţiuni generale

1.1.18

Ce se subînţelege prin noţiunea de „subdiviziune”?
Potrivit art. 5 pct.29) din Codul fiscal, subdiviziunea este o unitate structurală a întreprinderii, instituţiei organizaţiei (filială, reprezentanţă, sucursală, secţie, magazin, depozit etc.), situată în afara locului ei de reşedinţă de bază, care exercită unele din atribuţiile acesteia.
  • 1 Dispoziții generale
  • 1.1 Noţiuni generale

1.1.16

Care sunt sursele de informaţie despre preţurile de piaţă, la momentul încheierii tranzacţiei?

    Potrivit art. 5 pct. 26) din Codul fiscal, drept surse de informaţie despre preţurile de piaţă, la momentul încheierii tranzacţiei, servesc:
a) informaţia organelor de stat de statistică şi a oganelor care reglementearză formarea preţurilor; iar în cazul lipsei acesteia –
b) informaţia despre preţurile de piaţă, publicată în presă sau adusă la cunoştinţa opiniei publice prin intermediul mijloacelor de informare în masă; iar în cazul lipsei acesteia –
c) informaţia oficială şi/sau dată publicităţii despre cotările bursiere (tranzacţiile care au avut loc) la bursa cea mai apropiată de sediul (domiciliul) vînzătorului (cumpărătorului), iar în cazul lipsei tranzacţiilor la bursa menţionată ori comercializării (procurării) la o altă bursă - informaţia despre cotările bursiere ce au avut loc la această altă bursă, precum şi informaţia despre cotările valorilor mobiliare de stat şi ale obligaţiunilor de stat.
    Contribuabilul are dreptul să prezinte organelor fiscale informaţia, din alte surse, despre preţurile de piaţă la momentul transmiterii mărfurilor, serviciilor, iar organele fiscale au dreptul să folosească informaţia prezentată dacă există motive de a o considera veridică.

  • 28 Taxa pe valoarea adaugată
  • 28.4 Operaţiunile de export

28.4.9

Ce reprezintă export de servicii?

   În conformitate cu art. 93 pct.11) din Codul fiscal, prin export de servicii se înţelege prestarea de către persoane juridice si fizice rezidente ale Republicii Moldova persoanelor juridice si fizice nerezidente ale Republicii Moldova de servicii al căror loc de livrare nu este Republica Moldova.

  • 29 Impozitul pe venit
  • 29.1 Persoane juridice şi fizice ce practică activitate de întreprinzător
  • 29.1.1 Surse de venit impozabile

29.1.1.7

Se consideră oare drept sursă de venit impozabilă, indemnizaţia unică acordată consilierilor locali la expirarea mandatului alesului local?
       Articolul 20 din Codul fiscal, specifică sursele de venit din care nu se calculează impozitul pe venit. Potrivit prevederilor art.25 alin.(1) din Legea privind statutul alesului local nr.768 din 02.02.2000, la expirarea mandatului, alesului local care a activat cel puţin doi ani în această calitate i se acordă o indemnizaţie unică, egală cu salariul mediu lunar pe economia naţională pentru anul precedent.
     Îndemnizaţia menţionată nu este specificată în art. 20 din Codul fiscal ca sursă de venit neimpozabilă şi, respectiv, aceasta se va impozita cu impozitul pe venit în modul general stabilit.
  • 29 Impozitul pe venit
  • 29.1 Persoane juridice şi fizice ce practică activitate de întreprinzător
  • 29.1.1 Surse de venit impozabile

29.1.1.8

Reprezintă oare obiect al impunerii cu impozit pe venit suma compensaţiei pentru concediile anuale nefolosite de angajat?
       Suma compensaţiei pentru concediile anuale nefolosite de angajat, nu este specificată ca sursă de venit neimpozabilă la art. 20 din Codul fiscal.
     Prin urmare, în conformitate cu art. 18 lit.o) din Codul fiscal, compensaţia dată constituie sursă de venit impozabilă care se include în venitul brut al angajatului şi se impune în modul general stabilit.
news-events