Ordinul SFS nr. 579 din 29-10-2018

  • 6 Taxele locale
  • 6.3 Taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale
  • 6.3.6 Darea de seamă

6.3.6.4

În baza cărui formular declară obligațiile fiscale la taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018?

       Pentru perioada fiscală aferentă anului 2018, întreprinderile individuale, gospodăriile ţărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de TVA, care au obligații fiscale la taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, prezintă Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Formular UNIF18), cu completarea tabelelor nr. 6 și 7 la anexa nr. 1, aprobată prin Ordinul SFS nr. 456 din 08.09.2018.
[modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului SFS nr. 456 din 8 august 2019 privind aprobarea formularului UNIF18 – Dare de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) şi a Modului de completare a acesteia, publicat în Monitorul Oficial din 14.09.2018, nr. 347 - 357, art.1394]

  • 6 Taxele locale
  • 6.9 Taxa balneară
  • 6.9.6 Darea de seamă

6.9.6.4

În baza cărui formular declară obligațiile fiscale la taxa balneară, întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018?

       Pentru perioada fiscală aferentă anului 2018, întreprinderile individuale, gospodăriile ţărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de TVA, care au obligații fiscale la taxa balneară, prezintă Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Formular UNIF18), cu completarea tabelelor nr. 6 și 7 la anexa nr. 1, aprobată prin Ordinul SFS nr. 456 din 08.09.2018.
[modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului SFS nr. 456 din 8 august 2019 privind aprobarea formularului UNIF18 – Dare de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) şi a Modului de completare a acesteia, publicat în Monitorul Oficial din 14.09.2018, nr. 347 - 357, art.1394]

  • 6 Taxele locale
  • 6.4 Taxa de plasare (amplasare) a publicității (reclamei)
  • 6.4.7 Darea de seamă

6.4.7.4

În baza cărui formular declară obligațiile fiscale la taxa de plasare (amplasare) a publicității (reclamei), întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018?

       Pentru perioada fiscală aferentă anului 2018, întreprinderile individuale, gospodăriile ţărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de TVA, care au obligații fiscale la taxa de plasare (amplasare) a publicității (reclamei), prezintă Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Formular UNIF18), cu completarea tabelelor nr. 6 și 7 la anexa nr. 1, aprobată prin Ordinul SFS nr. 456 din 08.09.2018.
[modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului SFS nr. 456 din 8 august 2019 privind aprobarea formularului UNIF18 – Dare de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) şi a Modului de completare a acesteia, publicat în Monitorul Oficial din 14.09.2018, nr. 347 - 357, art.1394]

  • 6 Taxele locale
  • 6.2 Taxa pentru amenajarea teritoriului
  • 6.2.6 Darea de seamă

6.2.6.10

În baza cărui formular declară obligațiile fiscale la taxa pentru amenajarea teritoriului, întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018?

      Pentru perioada fiscală aferentă anului 2018, întreprinderile individuale, gospodăriile ţărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de TVA, care au obligații fiscale la taxa pentru amenajarea teritoriului, prezintă Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Formular UNIF18), cu completarea tabelelor nr. 6 și 7 la anexa nr. 1, aprobată prin Ordinul SFS nr. 456 din 08.09.2018.
[modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului SFS nr. 456 din 8 august 2019 privind aprobarea formularului UNIF18 – Dare de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) şi a Modului de completare a acesteia, publicat în Monitorul Oficial din 14.09.2018, nr. 347 - 357, art.1394]

  • 6 Taxele locale
  • 6.7 Taxa de piaţă
  • 6.7.7 Darea de seamă

6.7.7.4

În baza cărui formular declară obligațiile fiscale la taxa de piață, întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018?
        Pentru perioada fiscală aferentă anului 2018, întreprinderile individuale, gospodăriile ţărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de TVA, care au obligații fiscale la taxa de piață, prezintă Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Formular UNIF18), cu completarea tabelelor nr. 6 și 7 la anexa nr. 1, aprobată prin Ordinul SFS nr. 456 din 08.09.2018. [modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului SFS nr. 456 din 8 august 2019 privind aprobarea formularului UNIF18 – Dare de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) şi a Modului de completare a acesteia, publicat în Monitorul Oficial din 14.09.2018, nr. 347 - 357, art.1394]
  • 6 Taxele locale
  • 6.5 Taxa de aplicare a simbolicii locale
  • 6.5.7 Darea de seamă

6.5.7.4

În baza cărui formular declară obligațiile fiscale la taxa de aplicare a simbolicii locale, întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018?

       Pentru perioada fiscală aferentă anului 2018, întreprinderile individuale, gospodăriile ţărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de TVA, care au obligații fiscale la taxa de aplicare a simbolicii locale, prezintă Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Formular UNIF18), cu completarea tabelelor nr. 6 și 7 la anexa nr. 1, aprobată prin Ordinul SFS nr. 456 din 08.09.2018.
[modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului SFS nr. 456 din 8 august 2019 privind aprobarea formularului UNIF18 – Dare de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) şi a Modului de completare a acesteia, publicat în Monitorul Oficial din 14.09.2018, nr. 347 - 357, art.1394]

  • 6 Taxele locale
  • 6.16 Taxa pentru dispozitivele publicitare
  • 6.16.8 Darea de seama

6.16.8.1

Cine prezintă darea de seamă pe taxa pentru dispozitivele publicitare?
        Darea de seamă pe taxele locale Forma TL 13, la taxa pentru dispozitivele publicitare, se prezintă de către persoanele fizice înregistrate în calitate de întreprinzător şi persoanele juridice, care deţin în posesie/folosinţă sau sînt proprietari ai dispozitivelor publicitare.
  • 6 Taxele locale
  • 6.16 Taxa pentru dispozitivele publicitare
  • 6.16.8 Darea de seama

6.16.8.4

Cum se completează formularul dării de seamă la taxa pentru dispozitivele publicitare?
        Formularul dării de seamă la taxa pentru dispozitivele publicitare (Forma TL 13) se completează conform Instrucțiunii privind modul de întocmire şi prezentare a acesteia, aprobate prin Ordinul IFPS nr.1603 din 20 decembrie 2012 privind aprobarea formularelor tipizate ale Dării de seamă pe taxele locale (Forma TL 13) și a Instrucțiunii privind modul de întocmire și prezentare a acesteia, publicată în Monitorul Oficial, 2012, nr. 273-279/1701, în vigoare 01.01.2013.
  • 6 Taxele locale
  • 6.16 Taxa pentru dispozitivele publicitare
  • 6.16.8 Darea de seama

6.16.8.5

În baza cărui formular, declară obligațiile fiscale la taxa pentru dispozitivele publicitare, întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018?

       Pentru perioada fiscală aferentă anului 2018, întreprinderile individuale, gospodăriile ţărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de TVA, care au obligații fiscale la taxa pentru dispozitivele publicitare, prezintă Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Formular UNIF18), cu completarea tabelelor nr. 6 și 7 la anexa nr. 1, aprobată prin Ordinul SFS nr. 456 din 08.09.2018.
[modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului SFS nr. 456 din 8 august 2019 privind aprobarea formularului UNIF18 – Dare de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) şi a Modului de completare a acesteia, publicat în Monitorul Oficial din 14.09.2018, nr. 347 - 357, art.1394]

  • 6 Taxele locale
  • 6.16 Taxa pentru dispozitivele publicitare
  • 6.16.8 Darea de seama

6.16.8.3

În baza cărui formular se prezintă darea de seamă privind taxa pentru dispozitivele publicitare?
        Darea de seamă pe taxele locale (Forma TL 13), care include și taxa pentru dispozitivele publicitare se prezintă în baza formularului tipizat, aprobat prin Ordinul IFPS nr. 1603 din 20 decembrie 2012 privind aprobarea formularelor tipizate ale Dării de seamă pe taxele locale (Forma TL 13) și a Instrucțiunii privind modul de întocmire și prezentare a acesteia, publicată în Monitorul Oficial, 2012, nr. 273-279/1701, în vigoare din 01.01.2013.
  • 6 Taxele locale
  • 6.10 Taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor (comunelor)
  • 6.10.7 Darea de seamă

6.10.7.4

În baza cărui formular declară obligațiile fiscale la taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor (comunelor), întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018?

       Pentru perioada fiscală aferentă anului 2018, întreprinderile individuale, gospodăriile ţărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de TVA, care au obligații fiscale la taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor (comunelor), prezintă Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Formular UNIF18), cu completarea tabelelor nr. 6 și 7 la anexa nr. 1, aprobată prin Ordinul SFS nr. 456 din 08.09.2018.
[modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului SFS nr. 456 din 8 august 2019 privind aprobarea formularului UNIF18 – Dare de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) şi a Modului de completare a acesteia, publicat în Monitorul Oficial din 14.09.2018, nr. 347 - 357, art.1394]

  • 7 Taxa pentru resursele naturale
  • 7.2 Taxa pentru apă
  • 7.2.7 Darea de seamă

7.2.7.5

În baza cărui formular, declară obligațiile fiscale la taxa pentru apă, întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018?
        Pentru perioada fiscală aferentă anului 2018, întreprinderile individuale, gospodăriile ţărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de TVA, care au obligații fiscale la taxa pentru apă, prezintă Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Formular UNIF18), cu completarea tabelelor nr. 6 și 7 la anexa nr. 1, aprobată prin Ordinul SFS nr. 456 din 08.09.2018. [modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului SFS nr. 456 din 8 august 2019 privind aprobarea formularului UNIF18 – Dare de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) şi a Modului de completare a acesteia, publicat în Monitorul Oficial din 14.09.2018, nr. 347 - 357, art.1394]
  • 6 Taxele locale
  • 6.8 Taxa pentru cazare
  • 6.8.6 Darea de seamă

6.8.6.4

În baza cărui formular declară obligațiile fiscale la taxa pentru cazare, întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018?

Pentru perioada fiscală aferentă anului 2018, întreprinderile individuale, gospodăriile ţărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de TVA, care au obligații fiscale la taxa pentru cazare, prezintă Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Formular UNIF18), cu completarea tabelelor nr. 6 și 7 la anexa nr. 1, aprobată prin Ordinul SFS nr. 456 din 08.09.2018.

[modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului SFS nr. 456 din 8 august 2019 privind aprobarea formularului UNIF18 – Dare de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) şi a Modului de completare a acesteia, publicat în Monitorul Oficial din 14.09.2018, nr. 347 - 357, art.1394]

  • 6 Taxele locale
  • 6.11 Taxa pentru parcare
  • 6.11.7 Darea de seamă

6.11.7.4

În baza cărui formular declară obligațiile fiscale la taxa pentru parcare, întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018?

        Pentru perioada fiscală aferentă anului 2018, întreprinderile individuale, gospodăriile ţărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de TVA, care au obligații fiscale la taxa pentru parcare, prezintă Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Formular UNIF18), cu completarea tabelelor nr. 6 și 7 la anexa nr. 1, aprobată prin Ordinul SFS nr. 456 din 08.09.2018.

news-events