În conformitate cu art. 43 alin. (1) din capitolul V al Legii pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal, pentru persoanelor fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova care nu desfășoară activitate de întreprinzător, perioada fiscală privind impozitul pe venit pentru anul 2018 se divizează în 2 etape distincte (1 ianuarie 2018 – 30 septembrie 2018) și (1 octombrie 2018 – 31 decembrie 2018).
Astfel, potrivit art. 49 alin. (1) din capitolul V din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal, sunt obligați să prezinte declarația cu privire la impozitul pe venit, distinct, pentru etapa I și, respectiv, etapa a II-a a perioadei fiscale 2018:
a) persoanele fizice care sunt rezidenți ai Republicii Moldova și au obligații privind achitarea impozitului pentru etapa I a perioadei fiscale 2018;
b) persoanele fizice (cetățeni ai Republicii Moldova, cetățeni străini și apatrizi, inclusiv membri ai societăților și acționari ai fondurilor de investiții) care nu au obligații privind achitarea impozitului, dar direcționează un cuantum procentual din impozitul pe venit, calculat la buget în I etapă.
Persoanele menționate au obligaţia privind prezentarea Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Formularul CET 15), aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.102 din 03.07.2017, utilizind suma scutirilor stabilită pentru I etapă a anului 2018 (1 ianuarie 2018 – 30 septembrie 2018), aplicînd cotele impozitului pe venit stabilite la art. 43 alin.(3) din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal.
Respectiv, pentru etapa a II a anului 2018, persoanele fizice sunt obligate să prezinte Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (formularul CET 18), aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.150 din 05.09.2018, utilizînd suma scutirilor stabilită pentru etapa a II (1 octombrie 2018 – 31 decembrie 2018), aplicînd cota stabilită la art. 43 alin.(4) din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal.