Ordinul SFS nr. 501 din 28-09-2020

  • 40 Regulile speciale de aplicare a legislației fiscale urmare a situației epidimiologice (COVID-19)
  • 40.2 Subvenționarea întreprinderilor și organizațiilor necomerciale,rezidente ale Republicii Moldova, care au instituit șomaj tehnic și/sau staționare urmare a situației epidemiologice (COVID-19).
Care va fi modalitatea de subvenţionare a întreprinderilor şi organizaţiilor necomerciale care au instituit şomaj tehnic şi/sau staţionare urmare a situaţiei epidemiologice (COVID-19), în cazul solicitării subvenționării în mărime integrală, la satisfacerea condițiilor de acordare a acesteia, ulterior momentului depunerii cererii de subvenționare, prin care a fost solicitată sau acordată parțial subvenția?

    Potrivit prevederilor punctelor 24 – 25 din Regulamentul privind subvenţionarea întreprinderilor şi organizaţiilor necomerciale, rezidente ale Republicii Moldova, care au instituit şomaj tehnic şi/sau staţionare urmare a situaţiei epidemiologice (COVID-19), aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.58 din 29.04.2020, se admite solicitarea și acordarea parțială a subvenției stabilite de Regulamentul menționat.
     Totodată, prevederile Regulamentului nu conțin norme ce ar limita subiecții subvenționării în dreptul la subvenționare în mărime integrală sau parțială.
    Este de menționat că, în vederea asigurării respectării Modului de completare a informației de determinare a subvenției pentru cheltuielile legate de achitarea salariului/indemnizației în cazul șomajului tehnic sau staționării, urmare a situației epidemiologice a infecției COVID-19, aprobat prin Ordinul menționat, solicitanții, la depunerea cererii suplimentare, urmează să reflecte în aceasta indicatori/valori integrale aferente perioadei pentru care se solicită subvenționarea.
     Pe lîngă aceasta, în vederea asigurării aprecierii corecte a sumei suplimentare pentru subvenționare, cererea depusă urmează a fi însoțită de o scrisoare în care să fie specificată informația privind:
      - suma subvenției solicitată suplimentar;
      - suma subvenționată anterior pentru perioada pentru care se solicită acordarea suplimentară a subvenției;
      - data și numărul cererii de subvenționare inițiale;
      - numărul și data Deciziei de acordare a subvenției pe marginea cererii de subvenționare inițiale.
     Cererea de subvenționare suplimentară se examinează în același termen și mod stabilit pentru examinarea cererii inițiale.

news-events