Ordinul SFS nr. 109 din 26-02-2021

  • 9 Metode şi surse indirecte de estimare a venitului impozabil al persoanelor fizice
  • 9.2 Modul de prezentare a informatiei de subiectii nominalizati în art.22611 si art.92 din Codul fiscal

9.2.9

La cine apare obligație prezentării informației conform art. 22611 alin. (2) pct. 8) din Codul fiscal, în cazul încetării activității notarului?
    În conformitate cu prevederile art. 22611 alin. (2) pct. 8) din Codul fiscal, notarii și alte persoane care desfășoară activitate notarială vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat informațiile privind contractele autentificate notarial pe numele persoanei fizice cetățean pe parcursul unui an fiscal.     
Notari și persoanele ce practică activitate notarială vor prezenta:     
a) informația privind contractele de vânzare-cumpărare, de schimb, de arendă a bunurilor imobiliare și mobiliare;     
b) informația privind contractele de împrumut și de donații;    
c) informația privind alte contracte aferente activelor de capital.   
    În informație se vor include date despre contractele enumerate mai sus, autentificate notarial pe parcursul unui an fiscal a căror valoare cumulativă depășește suma de 300 mii lei pe numele unei persoane fizice, precum și date prezentate de notari privind contractele ce țin de înstrăinarea activelor de capital de către persoane fizice, indiferent de valoarea contractului.   
    Modul, structura și termenele de prezentare a informațiilor ce urmează a fi prezentate în mod obligatoriu Serviciului Fiscal de către subiecții indicați în art. 22611 din Codul fiscal sunt stabilite prin Ordinul SFS nr. 427 din 21.08.2018 „Cu privire la stabilirea modului, structurii și termenilor de prezentare a informației de către subiecții nominalizați în art. 92 și art. 22611 din Codul fiscal”.   
    Potrivit prevederilor art. 42 alin. (1) din Legea cu privire la organizarea activității notarilor nr. 69 din 14 aprilie 2016, activitatea notarului încetează în următoarele cazuri:   
a) depunerea cererii în acest sens;   
b) decesul notarului;   
c) declararea notarului ca fiind dispărut fără veste sau decedat;   
d) retragerea licenței;   
e) atingerea vârstei de 65 de ani;  
f) necorespunderea acestuia condițiilor prevăzute la art.8 alin.(3) lit. a), b), h) și i);   
g) anularea licenței.   
      Încetarea activității notarului se dispune prin ordin al ministrului justiției din oficiu, la cererea notarului sau la cererea Camerei Notariale (art. 42 alin. (2) din Legea nr. 69/2016).   
     Modul de păstrare, pregătire, evidență și predare în arhivă a actelor notariale se efectuează în conformitate cu prevederile Regulamentul privind modul de păstrare, pregătire, evidență și predare a actelor notariale (în continuare - Regulament), aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 847 din 16.10.2017.   
     Conform art. 42 alin. (6) din Legea 69/2016 și pct. 43 din Regulament, după comunicarea ordinului de suspendare sau încetare a activității sale, notarul este obligat, în termen de o lună, să predea arhiva actelor notariale în conformitate cu legislația, cu excepția actelor contabile și rapoartelor financiare.   
     Arhiva activității notariale, potrivit prevederilor pct. 2 din Regulament este formată din actele notariale îndeplinite de notar în procesul activității notariale care, potrivit legislației se supun păstrării, actele în temeiul cărora acestea au fost îndeplinite și registrele actelor notariale. În cazul în care notarul căruia i-a fost suspendată sau încetată activitatea este în imposibilitate să predea personal arhiva activității notariale din motive obiective, predarea se asigură în termenul stabilit la pct. 43 din Regulament, de către comisia creată de Camera Notarială, în componența căreia se includ și persoane desemnate de Ministerul Justiției, potrivit prevederilor pct. 45 din Regulament.
       Potrivit prevederilor art. 11 lit. g1) și i) din Legea nr. 69/2016 notarul are obligația să preia, în conformitate cu ordinul ministrului justiţiei, arhiva activităţii notarului a cărui activitate se suspendă sau încetează, precum și să prezinte rapoartele prevăzute de legislaţie.
      Astfel, obligația prezentării informațiilor în conformitate cu prevederile art. 22611 din Codul fiscal, rămâne notarului care își suspendă/încetează activitatea și urmează a fi prezentate până la predarea arhivei activității notariale și a semnăturii electronice, în cazul în care notarul căruia i-a fost suspendată sau încetată activitatea este în imposibilitate să prezinte informațiile personal din motive obiective (art. 42 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 69/2016), informațiile vor fi prezentate de către notarul investit prin Ordinul Ministerului Justiției.
news-events