Ordinul SFS nr. 543 din 27-11-2019

  • 6 Taxele locale
  • 6.2 Taxa pentru amenajarea teritoriului
  • 6.2.2 Obiectul impunerii şi baza impozabilă

6.2.2.8

Care este modul de calculare a taxei pentru amenajarea teritoriului, în cazul în care aceeași persoana este angajată prin cumul la două sau mai multe întreprinderi?

      Fiecare întreprindere calculează taxa pentru amenajarea teritoriului pornind de la baza impozabilă a întreprinderii sale.
    Obiectul impunerii (baza impozabilă) la taxa pentru amenajarea teritoriului reprezintă numărul mediu scriptic trimestrial al salariaţilor şi, suplimentar:
      – în cazul întreprinderilor individuale şi gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) – fondatorul întreprinderii individuale, fondatorul şi membrii gospodăriilor ţărăneşti (de fermier);
      – în cazul persoanelor care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei – numărul de persoane abilitate prin lege pentru desfăşurarea activităţii profesionale în sectorul justiţiei. (lit. a) alin. (1) art.291 din Codul fiscal, și lit. a) col.2 din Anexa la Titlul VII CF).
     Conform prevederilor alin. 10) și 101) art. 288 din Codul fiscal, persoanele care prestează muncă prin cumul (cumularzii externi), nu se includ în efectivul de salariați, și, prin urmare, în numărul mediu de salariaţi determinat în funcţie de indicii numărului scriptic pentru perioada de raportare.

news-events