39,1 miliarde acumulate la Bugetul public național în anul 2019 - creștere cu 2,2 miliarde față de anul precedent

02/01/2020

    Veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul public național (BPN) în 12 luni ale anului 2019 au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2018, cu 6 %!

    Astfel, în anul 2019 au fost înregistrate încasări în sumă de 39,1 miliarde lei. În raport cu anul 2018, s-a înregistrat un spor de 2,2 miliarde lei.

     Respectiv, la cele patru componente ale Bugetului public național, au fost înregistrate următoarele rezultate:

    La Bugetul de stat, pe parcursul celor 12luni ale anului 2019 au fost încasate 17,2 miliarde lei, ceea ce constituie cu 760,4 milioane lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, sau o creștere de 4,6 %.

    La Bugetele locale s-au înregistrat încasări de 3,8 miliarde lei, ceea ce reprezintă cu 51,3 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau cu 1,4 %.

    La Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, au fost încasate 13,4 miliarde lei, ceea ce constituie cu 761,6 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o creștere de 6 %.

    La Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat circa 4,7 miliarde lei, cifră ce constituie cu 658,2 milioane lei mai mult în comparație cu 12 luni ale anului 2018 (+ 16,3 %).

    NOTĂ: Sarcina încasărilor administrate de SFS la Bugetul public național a fost executată la nivel de 100,3%.

Noutăți asemănătoare

Felicitări cu sosirea Noului AN – 2020!
31/12/2019
Felicitări cu sosirea Noului AN – 2020!
Anunț privind ultima zi operațională pentru încasări și plăți bugetare pentru anul 2019
26/12/2019
Anunț privind ultima zi operațională pentru încasări și plăți bugetare pentru anul 2019
A mai rămas o zi până la  termenul limită de achitare a impozitului pe avere pentru anul 2019
24/12/2019
A mai rămas o zi până la termenul limită de achitare a impozitului pe avere pentru anul 2019
Serviciul Fiscal de Stat intensifică acțiunile de informare în preajma sărbătorilor de iarnă
24/12/2019
Serviciul Fiscal de Stat intensifică acțiunile de informare în preajma sărbătorilor de iarnă
news-events