Veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul public național (BPN) în primele două luni ale anului 2020 au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2019, cu 12 %.
Astfel, în perioada de referință au fost înregistrate încasări în sumă de 6,3 miliarde lei. În raport cu perioada similară a anului precedent, s-a înregistrat un spor de 670,4 milioane lei.
Respectiv, la cele patru componente ale Bugetului public național, au fost înregistrate următoarele rezultate:
La Bugetul de stat, pe parcursul lunilor ianuarie- februarie a anului curent au fost încasate 2,6 miliarde lei, ceea ce constituie cu 199,8 milioane lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, sau o creștere de 8,4 %.
La Bugetele locale s-au înregistrat încasări de 603,0 milioane lei, ceea ce reprezintă cu 88,5 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau cu 17,2 %.
La Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, au fost încasate 2,3 miliarde lei, ceea ce constituie cu 302,0 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o creștere de 15 %.
La Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat circa 786,4 milioane lei, cifră ce constituie cu 80,2 milioane lei mai mult în comparație cu primele două luni ale anului trecut (+ 11,4 %).