80% dintre proprietarii de bunuri imobiliare au beneficiat la achitarea impozitului de 15% reducere

31/07/2019

    Peste 80% dintre proprietarii de bunuri imobiliare și-au exercitat obligația de achitare a impozitului imobiliar și al celui funciar până la data de 30 iunie 2019.

    Astfel, circa 400 milioane lei au fost acumulați la Bugetul public național din acest tip de impozit, plătitorii beneficiind de o reducere de 15% din suma total calculată. În acest context, Serviciul Fiscal de Stat reiterează că potrivit prevederilor Codului fiscal al Republicii Moldova, impozitul pe bunurile imobiliare se achită în bugetul unității administrativ-teritoriale, conform locului de amplasare a bunului imobiliar, în două părți egale, până la data de 15 august și, respectiv, 15 octombrie.

   Reiterăm deținătorilor de bunuri imobliare care încă nu și-au exercitat obligațiunea de achitare să nu ezite până la data de 15 august, curent (1/2 din suma totală).

    NOTĂ: Pentru neplata impozitului pe bunurile imobiliare în termenii prevăzuți de legislație, se aplică, conform prevederilor art.228 alin. (2) din Codul fiscal, majorare de întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, pentru perioada care începe după scadența impozitului și care se încheie în ziua plății efective inclusiv. Astfel, majorarea de întârziere pentru anul 2019 este stabilită în mărime de 0,0329 % per zi.

Noutăți asemănătoare

Comerțul on-line cu produse de patiserie și cofetărie în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
30/07/2019
Comerțul on-line cu produse de patiserie și cofetărie în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
Automatizarea procedurii de înregistrare pe portalul serviciilor fiscale electronice
26/07/2019
Automatizarea procedurii de înregistrare pe portalul serviciilor fiscale electronice
Ambasadorul SUA în vizită la Serviciul Fiscal de Stat
25/07/2019
Ambasadorul SUA în vizită la Serviciul Fiscal de Stat
Aproximativ șase mii de contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în șase luni ale anului curent
22/07/2019
Aproximativ șase mii de contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în șase luni ale anului curent
news-events