A FOST CREATĂ ASOCIAŢIA OBŞTEASCĂ ”ASOCIAŢIA VETERANILOR ŞI PENSIONARILOR INSPECTORATULUI FISCAL PRINCIPAL DE STAT «UNI-M»

10/12/2015
     Primăria municipiului Chişinău a înregistrat, sub nr.780-d, din 22 septembrie 2015, Asociaţia obştească ”Asociația Veteranilor și Pensionarilor a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat «UNI-M». Astfel, Asociația deține statut de persoană juridică, cu toate drepturile și obligațiunile care sunt atribuite de lege.      Asociația este neguvernamentală, profesională, apolitică, nonprofit, care își desfășoară activitatea conform principiilor și scopurilor determinate de statut. Scopurile Asociației constau în: - apărarea drepturilor membrilor Asociaţiei, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi; - iniţierea şi susţinerea unor măsuri de perfecţionare a legislaţiei specifice domeniului fiscal; - organizarea activităţii de binefacere atât pentru membrii săi, cât şi pentru păturile social-vulnerabile ale societăţii.      Pentru realizarea scopurilor statutare, Asociaţia dispune de structura sa organizatorică: - Adunarea Generală; - Preşedintele Asociaţiei; - Consiliul de Administrare, în componenţa a 9 membri; - Cenzorul Asociației.      Activitatea Asociației are un caracter transparent, iar scopurile sunt relevante și se aliniază cu necesitățile societății.      În această ordine de idei, solicităm o colaborare în următoarele domenii: - schimb de experiență; - organizarea de mese rotunde; - organizarea conferințelor, seminarelor, cât și alte metode, pentru realizarea scopurilor statutare. Coordonate de contact: e-mail:  maria.cotruta@mail.ru, ovgrinevici@mail.ru tel. 022 582 430, 022 213 371 Foto: primm.ro

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events