Acordul interguvernamental privind evitarea dublei impuneri

26/07/2013
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat aduce la cunoștința contribuabililor, că din data de 21 iunie 2013, a intrat în vigoare Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Kuwait pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnat la Chişinău, la 15 martie 2010. Prevederile Acordului menționat vor avea efect benefic în ambele state contractante: a) cu referință la impozitele reținute la sursă, la veniturile, la sau după 1 ianuarie a anului calendaristic, imediat următor anului în care prezentul Acord a întrat în vigoare. b) cu referință la celelalte impozite pe venit și pe capital, la impozitele percepute pentru orice an fiscal, ce se începe la sau după 1 ianuarie a anului calendaristic, imediat următor anului în care prezentul Acord a întrat în vigoare. În conformitate cu prevederile Convenţiei menţionate, sunt stabilite următoarele cote ale impozitelor reţinute la sursa de plată: Dividende – 5 % din suma brută a dividendelor. Dobînzi – 2 % din suma brută a dobînzilor; Royalty – 10 % din suma brută a royalty. Ţinem să menţionam că implementarea Convenţiei date va avea consecinţe benefice în diverse domenii ale colaborării bilaterale şi va servi drept bază pentru dezvoltarea relaţiilor economice, crearea condiţiilor egale pentru toţi agenţii economici, care vor desfăşura activitate de întreprinzător, dar şi va contribui la o cooperare sporită între autorităţile fiscale internaţionale în vederea combaterii evaziunii fiscale la nivel internațional. Textul Acordului îl puteţi găsi pe sitele SFS Tratate pentru evitarea dublei impuneri Foto: crossed-flag-pins.com

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events