Acțiuni de control în cadrul piețelor alimentare din țară. Au fost aplicate sancțiuni în valoare de 420 mii lei

20/05/2025
Nou
Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat acțiuni de control la comercianții de carne de porc în stare proaspătă în cadrul piețelor alimentare din 25 raioane ale țării: Chișinău, Bălți, Rîșcani, Basarabeasca, Sîngerei, Cahul, Ștefan Vodă, Căușeni, Strășeni, Taraclia, Cimișlia, Vulcănești, Comrat, Drochia, Dubăsari, Edineț, Ungheni, Anenii Noi, Florești, Briceni, Ialoveni, Călărași, Nisporeni, Ceadîr-Lunga și Ocnița.     



Scopul acțiunilor au constat în verificarea activității contribuabililor în vederea respectării legislației privind eliberarea bonurilor fiscale la decontările cu numerar, deținerea documentelor de proveniență a mărfurilor expuse spre comercializare, precum depistarea activității ilicite de întreprinzător.

Astfel, în perioada 01-14 mai 2025, au fost efectuate 295 controale fiscale prin metoda verificării operative, fiind stabilite 264 cazuri de nerespectare a prevederilor legislației, inclusiv:
  • 260 cazuri de încălcare privind desfășurarea activității de întreprinzător fără a fi înregistrat sub formă organizatorico-juridică, fiind aplicate sancțiuni în sumă de 415,35 mii lei;
  • 4 cazuri de încălcare privind neeliberarea bonului de casă în cazul decontării mijloacelor bănești în numerar fiind aplicate sancțiuni în sumă de 4,80 mii lei.
 
Serviciul Fiscal de Stat atenționează despre obligativitatea respectării legislației fiscale, eliberarea bonurilor fiscale la decontările în numerar, înregistrarea activității de întreprinzător și onorarea obligațiilor fiscale.

Noutăți asemănătoare

Republica Moldova a încheiat sesiunea de screening bilateral pentru Capitolul 16 – Fiscalitate
16/05/2025
Republica Moldova a încheiat sesiunea de screening bilateral pentru Capitolul 16 – Fiscalitate
Precizările Serviciului Fiscal de Stat privind perioada fiscală aferentă calculării și achitării taxelor locale și taxelor pentru resursele naturale
15/05/2025
Precizările Serviciului Fiscal de Stat privind perioada fiscală aferentă calculării și achitării taxelor locale și taxelor pentru resursele naturale
Serviciul Fiscal de Stat participă la reuniunea de screening bilateral organizată de Comisia Europeană, pe marginea Capitolului 16 – Fiscalitate
15/05/2025
Serviciul Fiscal de Stat participă la reuniunea de screening bilateral organizată de Comisia Europeană, pe marginea Capitolului 16 – Fiscalitate
Calendarul fiscal al contribuabilului pentru luna mai 2025
14/05/2025
Calendarul fiscal al contribuabilului pentru luna mai 2025
news-events