Acțiuni în conformitate cu legea

02/12/2014
Instruirea internă a funcționarilor fiscali a însemnat una din prioritățile IFS pe raionul Nisporeni în perioada 24 – 28 noiembrie curent, care a organizat în acest sens 2 seminare, luând în dezbatere Legea nr.231 din 22.10.2010 ,,Cu privire la comerțul intern”; aplicarea Codului Contravențional al RM; elaborarea și executarea corectă a proceselor verbale cu privire la contravențiile administrative. De asemenea, au fost examinate scrisorile IFPS.  Pe 28 noiembrie a avut loc un seminar consultativ cu 5 contribuabili nou-înregistrați din teritoriului administrat, cu teme specificate în ,,Ghidul Asistență în lansarea afacerilor” și anume: inițierea și gestionarea afacerii; reglementarea raporturilor de muncă; aspecte cu privire la ținerea evidenței contabile; aspectele fiscale, juridice; drepturile și obligațiunile contribuabilului; prezentarea dărilor de seamă (în termen, cu întârziere, repetat); modalitatea înregistrării subdiviziunilor; aplicarea mașinilor de casă și control; înregistrarea ca subiect al impunerii cu TVA; monitorizarea noutăților actelor legislative și normative; aspecte ale conformării benevole; utilizarea serviciilor electronice fiscale în procesul de raportare fiscală; calcularea și achitarea impozitului pe venit din activitatea operațională; modul de aplicare a cotei zero a TVA la livrările de mărfuri. La final au fost oferite 5  blanchete de  ,,Certificat de atestare a instruirii antreprenorului”.  Pe parcursul aceleiași perioade  au continuat controalele operative  la agenții economici din teritoriul administrat. Drept rezultat, s-a stabilit că un agent economic desfășura activitatea de întreprinzător fără utilizarea MCC. Vor fi aplicate sancțiuni fiscale conform art. 254 (2) CF în sumă de  5000 lei. De asemenea, au fost depistate 3 persoane fizice ce prestau  servicii în construcții fără a fi înregistrate în modul stabilit de legislație. Au fost aplicate sancțiuni administrative în baza art.263 (1) al Codului Contravențional nr.218-XVI din 24.10.2008 în sumă de  2100 lei.Foto: shchiolkov.narod.ru

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events