Una dintre sarcinile de bază ale IFS Sângerei pe parcursul perioadei 10.05.16-15.05.16 a fost depistarea și aducerea în câmpul legal a activității ilicite, aplicând toate pârghiile legale posibile. Funcționarii fiscali au efectuat mai multe controale operative în satele din raionul Sângerei. În satul Grigorăuca a fost depistată o spălătorie auto fără documente de înregistrare. Astfel, inspectorii fiscali au întocmit un proces contravențional prevăzut de articolul 263 alin.1) din Codul Contravențional al R. Moldova, cu aplicarea sancțiunii în mărime de 3000 lei, încasat 1500 lei. La data de 15.05.16 în piața din s. Pepeni au fost depistate 4 cazuri de activitate ilicită - comercializarea mărfurilor second hand și a mărfurilor de larg consum. Drept rezultat, au fost aplicate amenzi, conform prevederilor art. 263 alin.1) din Codul Contravențional R.M. În cadrul controalelor fiscale comercianții au fost atenționați asupra necesității conformării benevole la prevederile legislației în vigoare și obligația de a-și înregistra activitatea de întreprinzător.
IFS Sângerei atrage atenția și în același timp informează că activitatea ilicită reprezintă desfășurarea unei activități de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la o altă autoritate publică competentă, potrivit legii, ori cu act de înregistrare declarat nevalabil care se sancționează cu amendă de la 50 la 150 de unități convenționale în temeiul art. 263 al. 1 din Codul Contravențional, inclusiv fiind prevăzută ridicarea corpurilor delicte pasibile de confiscare. Una din modalitățile de legalizare a activității de antreprenor reprezintă obținerea patentei de întreprinzător. Patenta este un certificat de stat nominativ, ce atestă dreptul de a desfășura genul de activitate de întreprinzător indicat în ea în decursul unei anumite perioade. Administrarea patentei se realizează în baza Legii cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93-XIV din 15.07.1998. Reamintim că titular (deținător) al patentei poate fi orice cetățean al Republicii Moldova cu capacitate de exercițiu (care a împlinit vârsta de 18 ani), orice cetățean străin sau apatrid (persoana care nu are nici cetățenia Republicii Moldova si nici cetățenia unui alt stat), care locuiește permanent în Republica Moldova și are dreptul să desfășoare activitate de întreprinzător, care a declarat despre intenția sa de a procura patenta și corespunde cerințelor de calificare necesare acestui gen de activitate.
IFS Sângerei îndeamnă respectuos comercianții și prestatorii de servicii care activează fără acte de înregistrare să-și înregistreze activitatea, să activeze în cadrul legal al Republicii Moldova, să se conformeze voluntar la calcularea, declararea și achitarea obligațiilor fiscale, să conștientizeze nu doar drepturile, dar și obligațiunile ce le revin față de societate.
IFS Sângerei mizează pe conștiința cetățenilor în scopul stabilirii unor relații durabile și eficiente de parteneriat, bazată pe respect, corectitudine și transparență.
Foto: www.fisc.md