Administrarea fiscală în vizorul programului BRITE

16/11/2012
Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova, au lansat oficial, un program de susţinere a eforturilor Guvernului, în vederea implementării unor reforme specifice şi necesare pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri. Evenimentul a avut loc miercuri, 14 noiembrie 2012, cu participarea înalţilor oficiali de stat, echipei programului, reprezentanţi ai Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi alţi reprezentanţi ai mediul public cât şi privat. Programul numit: Comerţ, Investiţii si Reglementarea Activităţii de Întreprinzător (BRITE) vizează mai multe domenii cheie, prioritar fiind administrarea fiscală. Se planifică îmbunătăţirea administrării fiscale, în vederea reducerea timpului şi costurilor aferente plaţii  impozitelor, în acelaşi timp sporind colectările la buget. Administrarea fiscală puternică reprezintă un factor important atât pentru acumularea veniturilor la bugetul de stat, cât şi promovarea unei concurenţe echitabile în sectorul privat şi minimizarea corupţiei. Programul BRITE, în strânsă colaborare cu Serviciul Fiscal de Stat va conlucra în vederea reducerii costului de conformare fiscală, simplificării normelor regulatorii, îmbunătăţirii eficacităţii acestuia şi sporirii transparenţei, prin optimizarea proceselor interne, îmbunătăţirea şi simplificarea cadrului de reglementare, îmbunătăţirea metodelor de colectare a impozitelor şi de asemenea prin formarea şi perfecţionarea profesională a angajaţilor Serviciul Fiscal de Stat. Mai mult ca atât, programul va oferi suport în implementarea Strategiei  de Dezvoltare pentru anii 2011-2015 şi a soluţiilor care au drept scop îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate contribuabililor din RM. Programul cu durata de 4 ani, se va strădui să implice, să susţină şi să încurajeze Guvernul RM, sectorul privat şi societatea civilă, lideri ai reformei, consolidând capacităţile lor.

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events